Din oras

Ce părere au clujenii despre inițiativa lui Boc de a interzice fumatul în spații publice deschise

Anunțul primarului Boc prin care sugera că la Cluj-Napoca va fi interzis fumatul în spații publice deschise a stârnit un val de reacții, informația fiind preluată de toată presa națională. 

Edilul s-a referit în special la parcuri, baze sportive sau locuri de joacă, însă cei mai mulți au înțeles că Boc le va interzice de tot să fumeze pe stradă, iar reacțiile au fost pe măsură.

„Obiectivul nostru este de a interzice fumatul în parcuri, locuri de joacă, baze sportive. Modelul există deja la nivel european, acum analizăm cadrul legal din România, dacă el ne permite fără o lege naționala, ca printr-o hotărâre de consiliu local să putem face acest lucru. Această măsură trebuie implementată gradual, după o dezbatere publică și mă gândesc chiar cu asigurarea în unele zone, parcuri mari, baze sportive mari așa cum avem în aeroporturi, a unor locuri unde să poată cei care doresc să fumeze să aibă un spațiu precis delimitat”, a fost declarația primarului, potrivit digi24.ro.

Majoritatea clujenilor sunt de părere că măsura este exagerată, că și dacă fumează pe balconul propriei locuințe, efectul este același.

„Fiecare poate fuma acasă la el, dar e enervant să te ardă în parc buza de-o țigară și să fumezi palmat, să nu te amendeze vreun local”.

„De ce nu faceți un sondaj cu privire la interzicerea fumatului, o decizie autocrată. Parcă faceați parte dintr-un partid național LIBERAL, unde-i libertatea. Sau aceasta este ,, democrația” în faimosul oraș Cluj Napoca. Aveam o părere bună despre dumneavoastră, dar se pare că sunteți ceea ce criticați. Ce-i mai groaznic că niciun lider PNL nu v-a contrazis.”

„Asta deja e o prostie mare. Va incepe vanatul cu amenzi ca pe vremea covidului. O noua sursa de venit pentru edilii locali”, sunt de părere clujenii.

Fumatul la locurile de joacă este deja INTERZIS

Cei care susțin această măsură sunt mai puțini, majoritatea considerând că interzicerea fumatului la locurile de joacă ar fi cea mai utilă, doar că legislația actuală deja interzice fumatul în aceste spații.

„Masura e necesara mai ales la locurile de joaca pentru copii. Se adun mamicile fumatoare in grupuri pe banci si dupa ce pleaca ne inecam in mucuri de tigari”.

„Mă bucură nespus! Mai ales că nu vom mai vedea maldăre de chiștoace pe jos”.

”Cred că e cea mai bună măsură, după cea de interzicere a fumatului în restaurante. Fumatul oricum dăunează grav sănătății. Mai puține locuri în care se poate fuma, mai puțini fumători, în timp.”

Legea 15/2016 deja precizează faptul că: „se interzice fumatul în toate spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii. Nerespectarea de către persoanele fizice a prevederilor art. 3 alin. (1) şi (1^1) se sancţionează cu amendă contravenţională de la 100 lei la 500 lei”.

Inițiativă legislativă care zace din 2024 la Camera Deputaților

La sfârșitul anului 2023 un grup de deputati și senatori au inițiat o propunere ce vizează interzicerea fumatului și în gări și autogări, în stațiile de așteptare ale mijloacelor de transport în comun și în apropierea acestora pe o distanță de minimum 15 metri, în parcuri, cu excepția spațiilor special amenajate pentru fumat care nu pot depăși 5% din suprafața totală a parcului, pe terenurile sportive și în apropierea acestora, în apropierea locurilor de joacă pentru copii, în apropierea unităților sanitare și de învățământ pe o distanță de minimum 25 de metri, precum și în interiorul autovehiculelor în prezența minorilor.

Însă propunerea a fost respinsă de Senat și de atunci zace la Camera Deputaților, deși avizele comisiilor au fost favorabile.