Din oras

Ce a declarat Gheorghe Şurubaru despre salariul pe care îl primeşte (inutil, susținem noi) de la Primărie?

Gheorghe Şurubaru este de departe cel mai inutil citymanager din Transilvania. Municipalitatea, când ni-l vâră mediatic pe nas, ar vrea să îl vedem prolific, dar nu e. După ce a revoluţionat procedeul de curăţeniei la bordură de așa manieră încât nu se vede, a montat un stăvilar gonflabil de aproape 50.000 de euro care s-a spart ca un prezervativ Durex la prima montare și acum e folosit pe post de trambulină de rățuștele sălbatice şi după ce a cules cu bărcuța algele din albia râului Someş, acum este plimbat pe la posturile de radio din oraş, precum ursul prin sat, pentru a repeta clujenilor, aceeaşi placă stricată de patefon: planurile de investiţii ale municipalităţii. Cu privire la remuneraţia sa din bugetul local, nu puţină, citymanagerul Clujului s-a declarat mulţumit, recunoscând că şi-a negociat salariul cu primarul Emil Boc.  Iar primarul i-a dat, că n-a dat de la el din buzunar.
 
Gheorghe Şurubaru a împlinit un an de când a dobândit, în urma unui concurs în care a fost intervievat de foştii săi angajaţi, funcţia de citymanager al municipiului Cluj-Napoca. Salariul pe care îl primeşte citymanagerul Şurubaru nu este unul de  neglijat în raport cu efortul depus de acesta pentru a nu face mai nimic. Pentru munca sa: oină, popice, inundat pasajul Gării, montat baraj gonflabil, curățenie inexistentă la bordură, Gheorghe Şurubaru primeşte net, din bugetul local, 5.400 de lei, fiind în Top 3 cei  mai bine plătiţi funcţionari din primărie.   În această dimienaţă, la un post local de radio, Şurubaru a recunscut că salariul a fost negociat cu primarul Emil Boc alături de care a fost stabilit şi cuantumul pintr-o decizie a primarului. 
“Salariul este cel negociat şi stabilit prin decizia primarului. În acest moment se lucrează la modificarea salariului, conform legii salariului, pentru toţi angajaţii primăriei. Sunt mulţumit ( de salariu) de ce să nu fiu mulţumit”, a declarat Gheorghe Şurubaru în această dimineaţă. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *