Conform Mediafax, Comisiile de Administraţie Locală, Juridică şi Drepturile Omului ale Camerei Deputaţilor au respins proiectul de lege al UDMR care prevedea…
Ungaria este suficient de puternică să-şi asume responsabilitatea pentru situaţia etnicilor maghiari din Transilvania, a declarat duminică premierul ungar Viktor Orban, în…
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a participat, duminică, la slujba de sfinţire a bisericii reformate din comuna Floreşti, judeţul Cluj, construită cu fonduri…
Irina Radu, a decis demiterea lui Romeo Couți din funcția de director al TVR Cluj, în luna martie 2017, în urma unui…
Rectorul Universităţii Bucureşti, Mircea Dumitru, a iniţiat săptămâna trecută un „apel la responsabilitate”, transmis către Guvern, prin care cere respectarea obligaţiilor faţă de…
Fostul ministru al Comunicatiilor Gabriel Sandu (foto) a depus miercuri un denunt la DNA in care acuza compania Microsoft si pe fostul…
Cel mai bogat preşedinte numit, al unui consiliu judeţean din România, Alin Tişe a acordat un amplu interviu unui post de radio…
Azi, în şedinţa reunită a Comisiilor de Administraţie Locală, Juridică şi Drepturile Omului, pentru dezbaterea modificării Legii 215, a administraţiei publice locale,…
Premierul ultra-conservator al Ungariei, Viktor Orban, va fi prezent la sfârșitul acestei săptămâni la Cluj cu ocazia festivităților prilejuite de de comemorarea…
Reacţie dură a primarului comunei Floreşti, Horia Şulea la adresa floreştenilor care au postat în această dimineaţă comentarii negative la adresa lui….
Trei dintre cele şapte regii subordonate Consiliului Judeţean Cluj vor avea, începând din 22 septembrie, noi membri în consiliile de administraţie. În…
Premierul Tudose nu a mai ajuns la Huedin, în locul lui venind ministrul de Interne, care a vizitat zonele afectate de furtună. Ministrul…
Traficul auto din Cluj-Napoca pare să fie o problemă fără soluţie pentru administraţia condusă de Emil Boc. Pentru că mulţi clujeni nu…
În luna septembrie, în spațiul public au fost vehiculate grave acuzații la adresa lui Emil Boc: – Comisia parlamentară de anchetă privind…
Trecerea Inspecției Judiciare la Ministerul Justiției reprezintă un regres al independenței justiției, a declarat miercuri, la Cluj, președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor…
