Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat că este nemulţumit de modul în care se desfăşoară lucrările în zona feroviară şi consideră că…
Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a declarat luni, după adoptarea în Senat a moțiunii simple privind sistemul de…
Aniversăm astăzi 20 de ani de la semnarea, la Luxemburg, a Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană – 25 aprilie…
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că Guvernul aprobă un proiect major de modernizare a liniei de cale ferată Curtici-Simeria, o investiţie…
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la ceremoniile prilejuite de Ziua Forţelor Terestre Române, că România nu va trimite niciun militar pe…
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte pentru toţi creştinii din România, indiferent de confesiune. „Credinţa, respectul, toleranţa şi…
Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a declarat miercuri, despre noul mecanism de acordare a voucherelor de vacanţă că fiecare angajat va declara pe…
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Daniel Suciu, a declarat marţi, după întâlnirea cu delegaţia Congresului SUA, aflată în vizită în România, că discuţii despre…
România va rămâne în continuare cel mai puternic susținător al Republicii Moldova este mesajul transmis de premierul Marcel Ciolacu la întâlnirea cu…
Educația financiară devine o prioritate absolută într-o lume în care deciziile economice greșite pot avea consecințe devastatoare, a declarat, vineri, premierul Marcel…
Premierul Marcel Ciolacu a fost prezent, joi, la semnarea contractului pentru realizarea ultimului tronson din Autostrada Transilvaniei şi a declarat că acest…
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat miercuri, că Guvernul alocă 14,5 milioane de lei pentru ca, la începutul noului an şcolar, în toamnă,…
USR anunţă, miercuri, că a decis susţinerea unui candidat independent la alegerile prezidenţiale, decizia fiind luată cu doar două voturi împotrivă în…
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, marţi, un mesaj pentru sectorul digital, arătând că sectorul IT&C din România continuă să crească şi să…
Premierul Marcel Ciolacu a reacţionat, luni, după declaraţiile trimisului special în Statele Unite, Dragoş Sprînceană, referitoare la relaţia cu SUA, cu UE…