Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a afirmat, luni, că s-a decis modificarea cadrului legislativ, astfel încât şcolile să poată instala sisteme de supraveghere,…
La nivelul dispeceratului Integrat ISU-SAJ a fost primită o solicitare de la un operator economic situat pe strada Laminoriștilor din municipiul Câmpia…
Povestea poate începe în Clujul anilor ’50 ai veacului trecut. Un Cluj care, la fel ca întreaga Românie, trăia „în miezul unui…
Inspectorul general al Poliţiei de Frontieră, Cornel Laurian Stoica a prezentat condiţiile în care cetăţenii români vor călători spre ţări din Spaţiul…
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) Paul Anghel a transmis, duminică, o serie de sfaturi pentru consumatorii care…
CFR Cluj nu trece prin cele mai bune momente, mai ales din punct de vedere financiar. După ce compania MVM Future Energy…
Uniunea Scriitorilor din România anunță cu profundă durere încetarea din viață a academicianului Nicolae Manolescu (1939-2024), Președintele Uniunii Scriitorilor, director al săptămînalului…
Ministrul Agriculturii Florin Barbu susţine că, de sărbătorile pascale, fermierii vor vinde carnea de miel la un ”preţ decent”, care să le…
Dun bărbat a fost depistat sub influența alcoolului, la volanul unei autoutilitare care avea atașată o remorcă neînmatriclată. La data de 22…
În data de 21.03.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași împreună cu polițiștii…
O căpriorară a fost sfâșiată de o ursoaica pe drumul județean 107 T spre Măguri. „Ursoaica cu puii face ravagii pe drumul…
Un tânăr în vârstă de 30 de ani din municipiul Dej a fost arestat preventiv 30 de zile, fiind cercetat pentru comiterea…
Patru inculpați din dosarul „Mită la ISCTR Cluj” au fost trimiși în judecată pentru abuz în serviciu și luare de mită, doar…
Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj informează faptul că azi, 22 martie a.c., începând cu ora 08.30, pe sectorul de drum DN1-E60,…
Comunele județului Cluj se pregătesc intens de alegerile locale din iunie, drept pentru care unele dintre ele, mai potente financiar, au început…
