Politica

Catalin Berindean este cel de-al doilea consilier local propus spre vot clujenilor din partea miscarii locale "Pentru Cluj": manager experimentat si doctor in fizica medicala. SURPRIZA: Berindean va fi seful formatiunii ce urmeaza sa fie infiintata

Oameni fresh, neimplicati vreodata in politica, iubitori de Cluj, cu experienta profesionala, seriosi si integri. Asta isi propune noua miscare locala „Pentru Cluj” sa aduca in fata clujenilor la votul din iunie 2016.

Catalin Berindean este cea de a doua propunere pentru functia de consilier local, a anuntat Liviu Alexa, initiatorul miscarii „Pentru Cluj” si care face pe aceasta cale si un anunt surpriza: nu el, ci Catalin Berindean va fi presedintele partidului local „Pentru Cluj”.

„Intr-o zi, acum 20 de ani, Catalin Berindean m-a ales dintr-un grup de peste 30 de studenti la Jurnalistica si mi-a spus: tu ai mare potential sa fii un bun jurnalist. In anii ce au trecut de atunci si pana azi, nu uit ca el a fost cel care mi-a ghidat drumul in viata. Este un bun antrenor de oameni. Intre timp, Catalin a dovedit ca e si un foarte bun manager, ocupand pozitii importante in companii clujene mari, iar mai recent si-a deschis si propria afacere.

Este un om educat, si-a luat doctoratul in Fizica Medicala, un bun clujean, atent la nevoile orasului, dar, mai ales, un om de mare bun simt. Este si motivul pentru care l-am rugat sa accepte sa fie presedintele formatiunii locale ce urmeaza sa fie infiintate si care se va numi „Pentru Cluj”. Am mare incredere in el ca va fi un bun conducator al formatiunii. Nu vreau sa acaparez eu toate functiile si toate demnitatile. Nu vreau sa fiu eu vedeta, am mai spus asta si vreau sa si dovedesc asta. Mai ales ca eu si Catalin ascundem un secret: impreuna am gandit inca de acum patru ani strategia pentru aceasta formatiune, planurile pentru ceea ce se intampla acum. E un om care vrea sa se implice, ca si mine, ca si multi altii, pentru a duce Cluj-Napoca la un nivel superior de dezvoltare”, spune Liviu Alexa.

 

Cine este Catalin Berindean?

 

Catalin Berindean este nascut in 23.11.1972 (implineste azi 43 de ani), este absolvent al Facultatatii de Electronica Aplicata si Telecomunicatii, este doctor in Fizica Medicala format sub egida a doua entitati universitare – Facultatea de Fizica din cadrul Universitatii Babes-Bolyai si Facultatea de Farmacie din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie „Iuliu Hatieganu”. Din 1996 pana in 2006, a lucrat ca jurnalist la mai multe ziare locale, indeplinind si diverse functii, din 2006 si pana astazi a lucrat in domeniul privat, fiind manager sau director de prodcutie la mai multe companii locale, remarcandu-se ca un bun negociator si un om care stie sa lucreze in echipa.

„Daca tot spunem ca a venit timpul pentru oameni noi, atunci haideti sa facem la Cluj-Napoca primul pas si sa ne implicam cu adevarat in dezvoltarea Clujului!

E usor sa vorbesti de pe margine, mai greu e sa iti asumi efortul si sacrificiul de a face cu adevarat ceva pentru orasul in care traiesti.

Mi-am propus sa ma implic inca de acum patru ani in acest proiect. L-am gandit cu Liviu Alexa inca de atunci.

Am sperat si nu ne-am inselat ca va veni intr-o zi si vremea ca clujenii sa aleaga in fruntea lor oameni inteligenti si corecti, cu expertiza profesionala si cu bun simt”, a declarat Catalin Berindean, presedintele „Pentru Cluj”, miscarea locala ce isi propune sa schimbe lucrurile in administratia locala clujeana pentru alegerile din iunie 2016.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *