Din oras

Cat de profitabila e “chioscareala” la Cluj

Daca in cazul gheretelor care comercializeaza alimente si tutun firmele care platesc chirii modice au cifre de afaceri de milioane si profituri frumusele nu la fel este cazul gheretelor de presa din oras. Chiria platita este la fel de mica, insa firmele care au cele 66 de chioscuri de presa din cartierele orasului sunt fie in faliment, fie inregistreaza pierderi considerabile.

Primaria Cluj-Napoca incaseaza anual aproape 38.000 de lei pe an din inchirierea chioscurilor de presa si carte din cartierele orasului.

SC Standard Press Distribution are 9 chioscuri pentru care plateste Primariei aproape 4.500 de lei pe an. Firma are sediul pe strada Paris si a fost infiintata in 2008. Asociat unic este Nicolae Maier, iar administratori sun Catalin Manescu si Mirel Curea. In 2013 firma a avut o cifra de afaceri de 2,2 milioane de lei si o pierdere de peste 200.000 de lei.

SC Apex Editare Difuzare Tiparire are patru chioscuri inchiriate in oras pentru care plateste annual in jur de 2.100 de lei. La asta se adauga alte 8 chioscuri de presa si tigari pentru care Apex SRL plateste peste 4.600 de lei anual. Apex Editare a fost infiintata din 1991 si este administrata de Remus Felecan. Asociatii firmei sunt Marius Vijloi si Mira Press SRL.  La o cifra de afaceri de 4,4 milioane de lei firma a avut un profit de 43.000 de lei in 2013.

Si firma bucuresteana Press Point Distribution are inchiriate 10 chioscuri de presa in Cluj-Napoca. Plateste aproape 6.400 de lei chirie pe an catre Primarie. Firma administrata de Nicoleta Simion este in faliment, inregistrand in 2013 o pierdere de 9,3 milioane de lei.

Zone Art Press este cea mai tanara firma, chiriasa de chioscuri de presa. Infiintata in 2010 cu sediul social pe strada Bucuresti este si aceasta in faliment. Asociati sunt Sofia Nica si Mihaela Vlad. In 2013 a avut o cifra de afaceri de 2,7 milioane de lei si o pierdere de 420.000 de lei. Societatea are cele mai multe chioscuri de presa inchiriate in Cluj-Napoca – 35 de gherete de diferite dimensiuni in toate cartierele.

La acestea se adauga cele sase chioscuri multifunctionale de pe bulevardul Eroilor, unde chiriasii se stabilesc prin licitatie. Aici chiriile lunare variaza intre 1.050 si 1.700 de lei pe luna, in functie de suprafata. Din inchirierea acestor chioscuri, amplasate in 2009, Primaria castiga annual aproape 100.000 de lei.

Standard Press Distribution are si aici un chiosc inchiriat pentru care plateste lunar o chirie de 10.050 de lei. De asemenea Apex SRL inchiriaza inca din 2011 doua chioscuri aici pentru care plateste 1.075, respectiv 1.250 de lei pe luna.

Razalex SRL, unul dintre chiriasii teraselor de aici, are si un chiosc inciriat pana in 2017 si plateste lunar 1.650 de lei.
Razalex Impex este societatea lui Razvan Bardar si a fost infiintata in 1991. In 2013 a avut o cifra de afaceri de 466.000 de lei si o pierdere de 100.000 de lei.
Un alt chiosc este inchiriat de producatorul de inghetata Alpin 57 Lux, iar primul este inchiriat de Sonmare SRL, firma lui Marcelus Suciu, patronul Marty.

Foto: wikipedia.org

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *