Din oras

Cât costă viața mamei pentru copiii ei? Tânărul care a ucis o femeie a dat bani familiei să își retragă plângerea

Un tânăr care a lovit cu mașina o femeie de 75 de ani în localitatea Huedin, ar fi plătit o sumă subtanțială familiei victimei pentru a fi mutat din arest prevenit în arest la domiciliu. În urmă cu câteva zile, Lorant Kudor Duka s-a urcat băut la volanul autoturismului marca BMW și a lovit o femeie, după care și-a continuat traseul cu cadavrul pe capotă. Bărbatul a fost găsit câteva ore mai târziu de către polițiști într-un local din oraș.

“La sfârșitul lunii aprilie, un tânăr care circula cu un autoturism pe raza orașului Huedin a surprins și accidentat mortal o femeie de 75 de ani, angajată neregulamentar în traversarea străzii. Ulterior, tânărul a părăsit locul producerii accidentului, însă la scurt timp a fost depistat de către polițiști și reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințare și conducerea unui autovehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulație pe teritoriul României”, a precizat purtatorul de cuvant al IPJ Cluj.

Judecătorii din Huedin au dat măsura arestului preventiv, care a fost contestată de avocatul tânărului, iar în prezent Lorant Kudor Duka se află în arest la domiciliu. Această hotărâre a fost mult mai ușor de luat după ce copiii femeii ucise ar fi primit bani de la familia bărbatului care le-a omorât mama. Surse juridice spun că familia victimei ar fi primit suma de 120.000 de lei pentru a renunța la latura civilă din dosar. Specialiștii sunt de părere că decizia de a-l plasa pe bărbat în arest la domiciliu a fost luată din pricina lipsei de spațiu, arestul preventiv fiind o măsură care ar trebui luată în cazul infracțiunilor de violență intenționată. 

“S-a luat o măsură preventivă pe care inculpatul trebuie s-o respecte. Desigur că dintre două măsuri privative de libertate s-a ales cea mai ușoară, din punctul meu de vedere corect, fiindcă măsura arestării preventive trebuie să rămână totuși o măsură excepțională. În cazul de față faptele sunt grave, dar și eu consider că o astfel de măsură este suficientă”, a precizat avocatul Sonia Almaș.

Lorant Kudor Daka a ucis o femeie, iar probele din dosar arată că bărbatul a făcut cu autoturismul manevre stânga-dreapta pentru a scăpa de corpul femeii de pe capotă și și-a continuat deplasarea. Cei patru copii ai femeii omorâte ar fi renunțat la latura civilă din dosar pentru suma de 30.000 de lei de persoană. Una dintre infracțiunile pentru care Duka va fi trimis în judecată este ”ucidere din culpă”, dar fapta sa ar putea fi încadrată și la ”omor cu premeditare”. 

Făptașul nu este la prima lui abatare. În Anglia, Lorand Kudor Duka a comis mai multe infracțiuni rutiere și a fost condamnat la muncă supravegheată în folosul comunității și i-a fost retras dreptul de a conduce timp de un an de zile. Decizia a fost luată de către judecătorii englezi în noiembrie anul trecut și în același timp i-a fost retras dreptul de a conduce pe o perioadă de 12 luni. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *