Politica

Care sunt priorităţile de infrastructură ale primarului în această vară? Parking, patinoar şi benzi dedicate

Clujul este un şantier continuu de peste 13 ani. Nu a existat nicio vară în care clujenii şi turiştii care ne vizitează să poată respira un aer curat, fără a înghiţi praful şantierelor din centrul oraşului de cinci stele. Nici în 2017 clujenii nu vor scăpa de moloz, gălăgie şi praf pentru că municipalitatea a anunţat, prin vocea maestrului de ceremonii, primarul Emil Boc care îi sunt priorităţile

Prioritatea zero a administraţiei locale clujene este finalizarea Podului Traian până la sfârşitul acestei luni. Deşi iniţial Emil Boc a anunţat că azi, de 1 Iunie, copiii vor putea să deseneze pe asfaltul proaspăt turnat pe pod, termenul de execuţie a fost prelungit până în 30 iunie. În opinia lui Emil Boc, odată cu redarea podului surpat în 2013 clujenilor se va trece la implementarea, în zona centrală, a benzilor dedicate mijloacelor de transport în comun.

„Prioritatea noastră 000 este Podul Traian, care trebuie terminat până la 30 iunie. De asta depinde şi implementarea benzilor dedicate pentru mijloacele de transport în comun”,  a afirmat Emil Boc la unul dintre radio-urile locale unde este abonat la emisiuni, pentru a se lăuda clujenilor cu ceea ce face pentru ei.

Odată cu începerea vacanţei, municipalitatea va demara un nou şantier în zona zero a oraşului,de această dată pe latura de nord a Pieţei Unirii. Trotuarul din faţa Consulatului Maghiar va fi îngustat cu aproximativ un metru pentru a se putea face alinierea benzilor de circulaţie dintre Bulevardul 21 Decembrie şi strada Memorandumului, iar administraţia locală va tăia 6 arbori şi va realiza un nou trotuar lângă parcarea cu plată de lângă Biserica Sfântul Mihail.

„În Piaţa Unirii vrem să începem lucrările pe latura de nord. Dăm drumul la şantier în 15 iunie şi vrem să terminăm totul în 3 luni. Se va interveni inclusiv la carosabil, de aceea s-a ales ca lucrările să se desfăşoare peste vară. Se va îngusta puţin trotuarul în capătul de vest, ca să existe o continuitate a benzii de circulaţie spre Memorandumului. De altfel, prima bandă va fi dedicată mijloacelor de transport în comun. În schimb, va apărea un trotuar între parcarea cu barieră şi carosabil, un trotuar care lipsea şi care se va îngusta către Melody. Lucrările vor fi realizate de compania ARL, cea care s-a ocupat şi de celelalte laturi”, a afirmat Emil Boc.

După ce şi-a însuşit ideea fostului viceprimar Anna Horvath, „maestrul promisiunilor” a readus în atenţia ascultătorilor clujeni promisiunea facuta in 2015. Astfel, pe calea undelor radio, Emil Boc a anunţat că se vor face eforturi din partea administraţiei pe care o conduce ca din această iarnă clujenii să se poată bucura de un patinoar pe Lacul Chios din Parcul Central. Iniţial, edilul dorea ca această investiţie să fie făcută în cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene. Se pare că s-a răzgndit şi a decis că e mai bine ca finanţarea să fie făcută de la bugetul local, prin intermediul intreprinderii de sinecuri numită Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public Cluj-Napoca, cea în administrarea căreia se află luciul de apă a lacului Chios.

„Facem eforturi să realizăm încă de anul acesta un patinoar în Parcul Central, deşi timpul este scurt”, a mai afirmat Emil Boc.

Rămîne de văzut câte dintre aceste investiţii vor fi finalizate la termen, poate că aşa, municipalitatea îşi va îndrepta ochii şi spre cartiere, unde haosul imobilar şi criza locurilor de parcare dă mari dureri de cap cetăţenilor. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *