De cate ori nu ni se pare ca ne indragostim, pentru ca in final, sa realizam ca nu a fost decat o alarma falsa, un foc de paie, un capriciu. Capriciul este o imitatie a dragostei, uneori o imitatie foarte reusita, ce reuseste sa-i pacaleasca si pe cei care au construit-o.
Cum recunosti daca esti cu adevarat indragostit sau e vorba doar de un capriuciu sau de un moft? Nu e intotdeauna simplu si presupune o sinceritate totala din partea celui care isi pune intrebarea. Cineva spunea ca: ”Adevarul este intotdeuna dincolo, in oglinda”! Trebuie asadar sa ai curajul sa te privesti in ochi si sa te intrebi: “Chiar il iubesc pe omul asta sau vreau doar sa umplu un gol in viata mea. Sunt in competitie cu mine, cu orgoliul sau nevoia mea de confirmare?”
Credem ca aici sta marele adevar, in puterea de a recunoaste daca ceea ce cauti in relatia respectiva este persoana cealalta, nevoia de a fi cu ea si a trai experienta vietii impreuna sau nevoia de a mai adauga un trofeu in panoplie, de a avea confirmarea propriei valori? A propriei puteri de seductie asupra celor din jur?
De cele mai multe ori, nevoia – uneori compulsiva – de conformare si reconfirmare a puterii de seductie prin fortarea unei reactii din partea celorlalti, prin obtinerea unor semnale de confirmare a atractiei pe care o exerciti asupra reprezentantilor sexului opus este o expresie a nesigurantei personale, o cautare a identitatii.
Atunci cand nu mai este o joaca de adolescenti, capriciul este un semn de imaturitate, un mod de manifestare a dragostei de sine, este centrarea pe acele elemente din relatie care iti pot satisface pofta nemasurata de succes personal. Din partea celui care se lasa purtat de capriciul tau, totul este filtrat prin sita intereselor personale: in capriciu nu este loc pentru reactiile celuilalt, nu iti pasa de sentimentele pe care le pune in joc, pe care le traieste, nu iti prea pasa nici daca e fericit sau nu, atat timp cat iti alimenteaza increderea in sine si sentimentul ca esti valorizat.
Daca inainte de intalnire, te gandesti numai la cum sa te imbraci, ce imagine sa-ti pregatesti pentru a fi cat mai sexy, ce replici sa dai la cuvintele lui, cum sa-l lasi cu “gura cascata”, dar totul se opreste aici, obiectivul fiind doar acesta – a obtine laude pentru felul in care arati sau te porti, atunci relatia respectiva este mai mult ca sigur un capriciu pentru tine!
Daca descoperi ca nu te preocupa detaliile vietii lui dincolo de ceea ce vezi in intalnirile voastre, daca nu te preocupa ce a mai facut la serviciu, cum se simte animalul lui de companie, ce a facut ieri-seara cand a iesit cu prietenii lui, de ce s-a certat ultima data cu ai lui, daca atunci cand vrea sa-ti povesteasca despre toate astea simti ca te plictisesti si gandul tau zboara spre perechea aia de pantofi trasnet pe care ai vazut-o ieri la magazin, atunci sigur nu e dragoste!
Tocmai acest detaliu – lipsa nevoii de profunzime a relatiei, a implicarii fata de celalalt – a facut ca, de cele mai multe ori, capriciul sa fie asociat cu varsta adolescentei, cu personalitatea zbuciumata si in cautare de identitate a varstei tinere. S-a spus de foarte multe ori ca cei mai inclinati sa dezvolte astfel de abordari superficiale sunt ei, adolescentii, exaltarea specifica varstei fiind socotita drept principal factor responsabil pentru nenumaratele capricii inregistrate in domeniul afectiv in aceasta etapa a vietii.
Intr-adevar, capriciul este o forma de superficialitate sau, mai exact, de imaturitate, de impulsivitate. Dar cati dintre noi nu ramanem copii pentru tot restul vietii? Si, bineinteles, ca nu doar adolescentii sunt capabili de capricii, ci si maturii “deplini responsabili”!
Incercand un sumar portret-robot al capriciosului, al celui care actioneaza constant in acest fel, putem conchide ca este o persoana greu de multumit, mereu schimbatoare si imprevizibila in reactii, intotdeauna dispusa la critici, atribuind intotdeauna vina pentru lucrurile care nu merg bine, celor din jur. Vrea mereu sa i se recunoasca faptul ca are dreptate si sa fie laudat pentru ceea ce face, sa fie mereu magulit si in centrul atentiei. Ca atare, va cauta de cele mai multe ori persoane mai slabe decat el pe care sa le poata conduce, asupra carora sa-si exercite autoritatea si sa isi exerseze capriciile-i bolnave.
Dar, trebuie sa recunoastem, fiecare dintre noi avem uneori accese de acest gen, rabufnim in cele mai diferite moduri si ne defulam chinuindu-ne partenerii. Este o modalitate fireasca si normala de reglare a conturilor intr-un cuplu.
Diferenta dintre dragoste si capriciu este facuta de beneficiul vizat. Daca manifestarea capriciului este un mijloc de a atrage atentia asupra propriei persoane si a obtine efecte speciale asupra imaginii de sine, atunci se poate spune ca avem de-a face cu un capriciu in sine, adica o manifestare egoista a propriului interes, a nevoii de prestigiu personal. Daca, in schimb, scopul manifestarii capricioase este de a atrage atentia asupra relatiei, de a incerca sa pui aceasta relatie intr-o alta lumina, atunci poate fi considerata un mijloc binevenit de dezvoltare si optimizare a relatiei.