Din oras

Cântăreața de muzică populară Roberta Opre a fost agresată de cinci luptători MMA. Tânăra a fost amenințată cu moartea

Cântăreața de muzică populară, Roberta Opre, a ajuns la urgențe împreună cu soțul ei, Ionuț Miclăuș după ce au fost bătuți de cinci luptători MMA. Potrivit Gazeta de Cluj, cariera cântăreței va fi afectată deoarece tânăra s-a ales cu cicatrici și nu va putea urca pe scenă la următoarele concerte programate.
Incidentul nefericit s-a petrecut joi seara într-un local din cadrul campusului studențesc Hașdeu.

Cuplul a ieșit pentru câteva minute afară din pub și când s-a întors masa lor era ocupată de cinci luptători de arte marțiale. Printre luptători se aflau, de asemenea, frații Prian: George Adrian și Tudor Mihai, ultimul lucrează ca polițist în Cluj.

Potrivit sursei citate, cântăreața de muzică populară le-ar fi explicat frumos celor cinci că masa este rezervată, iar în acel moment bărbații au început să amenințe. ,,Voi știți de cine vă legați, fraierilor”, ar fi spus unul dintre luptătorii implicați.

După ce și-au epuizat ,,artileria” de jigniri și amenințări, luptătorii MMA i-au tras un pumn lui Ionuț Miclăuș. Frații Prian au împins cuplul spre ieșirea din local, afară polițistul Tudor Prian a continuat să îl amenințe pe soțul cântăreței, spunându-i că ,,îl va taxa și va plăti grav”.

George Prian a trecut la fapte și a început să îl lovească pe Ionuț Miclăuș. În final, Roberta Opre s-a ales cu capul spart, după ce George Prian, a lovit-o cu un pahar în cap și cu amenințări cu moartea, iar soțul ei cu răni grave. Înainte să plece cu grupul de luptări MMA, polițistul Tudor Prian i-a aplicat un pumn cântăreței și a lăsat-o inconștientă. Roberta Opre și soțul ei au ajuns la urgențe și au necesitat îngrijiri medicale.

Ziar de Cluj a contactat Inspectoratul de Poliție Județean Cluj pentru mai multe informații cu privire la acest caz, dar purtătorul de cuvânt nu a fost disponibil.
Vom reveni cu amănunte.

UPDATE: IPJ Cluj ne-a trimis un comunicat în care precizează următoarele:

,,Referitor la articolul publicat, vă comunicăm faptul că au fost dispuse verificări de către conducerea inspectoratului, pentru stabilirea exactă a stării de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun.
Conform primelor informaţii, poliţistul care se afla în timpul liber în localul indicat ar fi intervenit pentru aplanarea conflictului produs, fără a agresa vreo persoană. Pentru a stabili cu exactitate participaţia acestuia la incidentul menţionat, s-a dispus efectuarea unor cercetări, în funcţie de rezultatul acestora urmând a fi luate măsuri.”

Pe surse, Ziar de Cluj a aflat că polițistul în cauză, care se afla în afara serviciului în localul cu pricina, e foarte revoltat și pretinde că i se pătează imaginea deoarece nu e vinovat. Polițistul vrea să își demonstreze nevinovăția, dacă este cazul, în instanță. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *