Sanatate

Cancer si psihiatrie

Fiecare dintre noi cunoaste sau a cunoscut pe cineva bolnav de cancer. Acesti oameni traiesc in jurul nostru si, de multe ori, nu stim sau nu suntem atentie la suferinta lor. Viata fiecaruia este o poveste cu printi si printese, iar in momentul diagnosticarii bolii, povestea ajunge in punctul in care el, personajul principal, se lupta cu zmeul. Si, din pacate, multi nu reusesc sa-l invinga.

 

 

Cancerul este o boala ce aduce suferinta intregului organism, din punct de vedere fizic, psihic si social. Statistic, aceasta boala este necrutatoare si ca mortalitate, se afla intr-un cumplit top pe locul 2, dupa bolile cardiace. Cele mai frecvente forme de cancer sunt cancerul pulmonar, prevalent la barbat, si neoplasmul mamar la femei. Dupa ultimele date detinute de Asociatia Bolnavilor de Cancer, in Romania, traiesc peste 400.000 de bolnavi, numarul lor crescand in fiecare zi.

 

 

Diagnosticul de cancer aduce in viata pacientului o imensa incercare, fiind un factor important de stres. Pacienii trec prin stari mentale si emotionale incluzand negare initial, stupoare, soc, neincredere, disperare, anxietate si depresie. Exista o perioada de mai multe saptamani in care aceste simptome dispar si pacientul intra intr-o perioada cand este blazat fata de familie si prieteni, urmeaza planul de tratament si “pare” ca poate trece peste boala. In anumite situatii, daca continua cu aceasta stare, pacientul nu s-a adaptat si este posibil sa dezvolte simptome  psihiatrice.

 

 

In Romania, inca nu toti pacientii afla ca sunt diagnosticati cu o forma de cancer. In incercarea de a-l proteja, medicul curant, de comun acord cu familia, ascunde realitatea. In acest fel, pacientul va trebui sa suporte interventii diverse, efectele medicatiei anticancerigene, o stare permanenta de incertitudine si de suspiciune, care creste si se transmite membrilor familiei.

 

 

Pacientul are nevoie sa-si cunoasca diagnosticul pentru a putea lupta cu boala. Sa nu mai vorbim de faptul ca in multe state ale lumii aceasta este un drept.

 

 

Comunicarea cu pacientul este cruciala. Cel mai important moment in terapie este modul in care este comunicat diagnosticul. De aceasta modalitate de comunicare poate depinde castigarea pacientului, a increderii sale in lupta cu boala. Atunci cand personalitatea pacientului este mai labila, cand se presupune un mod de a reactiona care i-ar putea inrautati boala, se poate apela la sprijinul unui psiholog, eventual psihiatru.

 

 

In psihiatrie se utilizeaza o multitudine de metode in a schimba modul negativ de a gandi, simti, ori a se comporta al pacientului, ce pot interactiona in sens gresit cu tratamentul. Se folosesc terapii de relaxare, de reducere a anxietatii si de comunicare, ce pot fi utile si pentru familie, care are la randul ei nevoie de suport. Terapia suportiva, utila in cazuri de asemenea gen, include intelegere, empatie, reasigurare si incurajare.

 

 

Este dificil pentru familie cu pacientii in stadii terminale sa se gandeasca ca tratamentul nu duce la vindecarea bolii, insa pentru acesti pacienti este importanta ameliorarea durerii. Atat familia, cat si pacientul vor invata impreuna sa-si gestioneze timpul ramas, sa-si exprime sentimentele si sa nu capituleze in fata bolii pana la ultima clipa.

 

 

Familia ar trebui instruita, ce si care vor fi reactiile pacientului incepand cu aflarea diagnosticului, ce probleme pot aparea dupa inceperea chimioterapiei (depresii severe, stari confuzionale, halucinatii, tulburari de dispozitie, de atentie etc.).

 

 

Multi dintre pacientii aflati in stadiul terminal au nevoie de iertare, de a-si rezolva problemele nefinalizate in familie sau cu prietenii, altii au nevoie de control din partea familiei pentru a nu se simti singuri si abandonati in fata bolii.

 

 

Familia ii poate indeplini anumite dorinte sau cel putin ii poate asculta povestea de viata in mod firesc, chiar daca o stiu pe toata si, trist, dar adevarat, ei cunosc si finalul. In aceste momente de grea incercare tactul si suportul emotional sunt esentiale.

 

 

A incuraja spiritul de lupta care exista in fiecare dintre noi, fie ca suntem membri ai familiei sau specialisti, este de un real folos si se va vedea in rezultatele obtinute.

 

 

Un sprijin important pentru pacient, si pentru familie este credinta in spiritualitate, in Dumnezeu. Credinta creste increderea nin sine, in speranta ca se pot intampla nu neaparat minuni, dar ca lucrurile pot lua o intorsatura favorabila pentru cel aflata in suferinta.

 

 

Cancerul nu inseamna intotdeauna moarte, doar o noua incercare, din care puteti alege sa iesiti invingator.

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *