Rautacisme

Cam multă "Universitate" a la Walter este prin preajma așa-zisei susțineri de către Ioan Aurel Pop a "catindaturii" ministrului "Pamblică"

Un mail semnat anonim, strecurat în poșta electronică a redacției, ne re-certifică faptul că “Ioan Aurel Pop nu a semnat niciodată pentru susținerea noului ministru al Educației.”

Asta o știam și noi din declarațiile preluate de presa centrală. Din mail, însă, aflăm faptul că IAP ar fi “solicitat (totuși) textul adresei de susținere a noului ministru pentru a decide dacă sau nu susține petiția.”

Și că această “disponibilitate a sa de dialog” i-a fost fatală, fiind “interpretată drept susținere, inclusiv după ce a cerut ca numele său să fie scos de pe listă”.

Dar, surprizele se țin lanț. Aflăm că Ioan Aurel Pop nu ar fi “făcut vreodată declarațiile apărute în Adevărul. A declarat reporterului Adevărul doar că nu a semnat adresa de susținere și ca astăzi (marți – n.r.) va fi emis un comunicat oficial de presă din partea UBB.” Adică nu ar fi declarat, cum susține Lică-ul de la Adevărul: „Mă deranjează la culme măgăriile astea“

„Eu mai am câteva luni şi o să ies la pensie, nu vreau să mă implic în aşa ceva. Nu l-am susţinut şi nu-l voi susţine pe domnul Popa. Lucrez în învăţământ şi mă deranjează la culme măgăriile astea. Dacă vor continua aşa, va fi dezastru. În direcţia aia ne îndreptăm cu tot ce face PSD. N-am semnat şi nici nu se punea problema să o fac, eu nu-l susţint pe domnul Popa. Nici n-am auzit până acum că ar apărea numele meu pe lista susţinătorilor săi, mi se pare ciudat”, ar fi declarat Pop pentru „Adevărul”.

Deja suntem în plin Caragiale, dacă ar fi scris și “O petiție pierdută”…

Ni se zice cam așa:

“Cu atât mai ciudată este provocarea jignitoare adresată – tot prin intermediul ziarului Adevarul – de catre prefectul studenților din UBB, Cătălin Hadadea, doctorandul lui Călin Hințea, decanul Facultății de Științe Politice, președinte U. Cluj în “epoca Walter” și veșnic aspirant la funcția de rector al UBB. Dacă nu era sesiune, oare urma un nou Occupy? În mod oficial, întregul episod este considerat “parte a unui desant menit să acapareze universitatea”.

Rămâne de văzut cum va arăta comunicatul de presă al UBB, știut fiind că departamentul media al UBB este coordonat de către Laura Irimieș, soția lui Călin Irimieș (tot U Cluj, din “epoca Walter” și pâna astăzi).”

Cam multă Universitate a la Walter e amestecată în această puturoasă afacere… Că dară nu vrea Emil Boc să-și pună rector la UBB?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *