Din oras

Calea Someșeni este inundată după fiecare ploaie. City managerul Gheorghe Șurubaru: “Situația este complicată pentru că va trebui să facem o săpătură”

Scris de 649

De ani buni, Calea Someșeni, în zona stației CFR este inundată la fiecare ploaie. Atât strada cât și zona din spatele gării se transformă într-un lac în miniatură. Situația este deranjantă atât pentru șoferi cât și pentru pietoni. Ziar de Cluj a semnalat de mai multe ori această problemă, autoritățile știu de inconvenientul respectiv, dar până acum nu au găsit vreo soluție.

City managerul Gheorghe Șurubaru a spus, astăzi, într-o emisiune online că au avut loc discuții cu reprezentanții CNCF, dar fără rezultat. Acum însă se lucrează la găsirea unei soluții.

“Problema este în atenția noastră de foarte multă vreme, am avut numeroase discuții, inclusiv cu Compania Națională de Căi Ferate pentru a vedea dacă găsim o posibilitate de descărcare a acelor ape care se colectează canalul de colectare pluvială al lor. Din păcate nu avem această posibilitate. Din câte știu, colegii mei de la Direcția Tehnică lucrează acum pentru altă soluție, dar situația este complicată pentru că va trebui să facem o săpătură și o legătură mult mai lungă până la principalul canal de descărcare.

Știm de problemă, este în atenție. Într-adevăr durează de foarte multă vreme această problemă, dar sper să îi dăm de capăt cât de curând”, a declarat Șurubaru.

Citește și:

VIDEO – În zona gării Someșeni, vaporul ajunge înaintea trenului metropolitan

În urmă cu doi ani, administrația publică locală promitea modernizarea străzii și realizarea unei rețele de canalizare pluvială.

“Strada Calea Someșeni este unul din obiectivele pentru care, în anul 2019, s-a demarat procedura pentru obținerea autorizației de construire în vederea modernizării acestei străzi, implicit realizarea unei rețele de canalizare pluvială care să rezolve problema scurgerii apelor meteorice. După obținerea autorizației de construire vor putea începe lucrările mai sus menționate”, spuneau reprezentanții municipalității.

Anul trecut, directorul Companiei de Apă Someș, Călin Neamțu, a explicat că singura soluție este ca Primăria Cluj-Napoca să realizeze pe Calea Someșeni o rețea de canalizare pluvială. În acest moment strada nu are nici canalizare pluvială și nici canalizare menajeră.

Citește și:

Directorul Companiei de Apă Someș: „Singura șansă pentru Calea Someșeni ar fi ca Primăria să facă o rețea de canalizare”



ULTIMA ORĂ

  • Acum 1 hour Rautacisme
    După cum era de așteptat, Parcul de Est ”VA FI”, ”VA AVEA” (cândva, cumva), dar, deocamdată, ARE NEVOIE DE 96 de milioane de euro pentru a fi creat. Încă o poveste peste care bate vântul viitorului
  • Acum 6 hours Sport
    ÎN RITMUL ACESTA, NE AȘTEAPTĂ PLAY-OFF-OFF-UL: Universitatea Cluj, la a treia înfrângere în stagiul din Austria. Clujenii n-au marcat niciun gol
  • Acum 19 hours In vizor
    Clădirea Filialei BCR Cluj-Napoca este scoasă la vânzare din 2019. Acum Emil Boc zice că o cumpără din motiv de metrou
  • Acum 1 day General
    CAPCANA MORTALĂ DE LA CIUCEA: O tânără de 21 de ani a murit , alte trei persoane, printre care o minoră de 10 ani, au ajuns la spital. NU EXISTĂ SĂPTĂMÂNĂ FĂRĂ ACCIDENTE ÎN ZONĂ
  • Acum 1 day In vizor
    Judecătorii clujeni au dispus dizolvarea unei firme pe care Elena Udrea o avea împreună cu fosta soție a unui șef din SRI
  • Acum 1 day Cooltura
    Manifest pentru cultură în Cluj-Napoca: ”Dezvoltarea economică a orașului e în creștere, dar organizațiile culturale sunt la limita supraviețuirii”
  • Acum 1 day In vizor
    Varză IT à la Cluj. De ce scandalul firmei acuzate c-a stricat Cyberpunk 2077 e mai grav decât crezi
  • Acum 2 days Justitie
    PROBLEME LA ”LIGA LUI MITICĂ”: Se reia procesul RDS/RCS, în care Dumitru Dragomir a scăpat de condamnarea la 4 ani de închisoare
  • Acum 2 days Vocea ta
    Încă unui ”client” al parcării de lux a Spitalului Clinic Județean de Urgență i-a fost ”fracturat” portofelul. LIPSA DE INFORMARE CORECTĂ face victime. Ar putea și conducerea SCJU să iasă din starea de ”miserupism” față de pacienți și aparținători și să INFORMEZE
  • Acum 2 days Jos palaria
    O echipă de studenţi ai Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca a obţinut locul I la o competiţie în domeniul ingineriei seismice desfăşurată în SUA
  • Acum 2 days Din oras
    Cea mai bună calitate a vieții! Primăria mondernizează 21 de locuri de joacă pentru copii tocmai în vacanța de vară
  • Acum 2 days PubliNews
    Movie Nights revine la Iulius Mall Cluj – Povestea surorilor Williams, primul film care va rula pe marele ecran
  • Acum 2 days Din oras
    Modernizare inutilă: în locul parcării din fața bisericii Sf. Petru, Primăria a realizat un scuar neumbrit, evitat ziua de trecători
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE