Din oras

Călătoriile cu taxiul vor fi mai scumpe. Boc a acceptat majorarea tarifelor

Scris de 1,670

Clujenii vor plăti mai mult pentru călătoriile cu taxi, primarul Boc acceptând în sfârșit solicitările de majorare a tarifelor venite din parte taximetriștilor. Ultima majorare a tarifelor datează din 2013, susțin taximetriștii, astfel că era nevoie de o ajustare a prețurilor.

Astfel, potrivit proiectului de hotărâre de urmează să fie discutat în caddrul Ședinței Consiliului Local din 16 decembrie, tarifele vor fi  2,95 lei/km, tarif de zi și 3,25 lei/km tarif de noapte. Aceste majorări sunt mai mici decât cele pe care le-au solicitat inițial taximetriștii. Aceștia au propus o creștere a tarifului de zi de la 2,25 lei/km la 3,39 lei/km. Iar în ceea ce privește tariful de noapte, acesta va fi majorat de la 2,95 la 3,25. 

Primarul Emil Boc a menționat că noile tarife sunt stabilite în urma unor calcule matematice, respectându-se parametri legali.

”Este de completat, de încadrat într-un tabel date cu privire la ce înseamnă diferența de preț și care trebuie să scoată exact noul preț. Trebuie făcute toate calculele, pe toate componentele. Tariful acesta nu îl inventează primarul că stă el și se uită și zice că ar trebui să fie cam atât. Merg cu taxiul. Nu pot să mă pronuț asupra tarifului pentru că ar însemna să influențez vreo decizie. Trebuie să fie atât cât reiese din calcule. Eu pot să spun orice dar pot să aplic doar ce spune legea. Pot să am o opinie ca orice cetățean, dar ca primar trebuie să promovez ce spune legea. Nici ca unii, nici ca alții ci doar ce spune cadrul legal. Acel preț care va rezulta din calcule matematice va fi prețul pe care îl voi propune în cansiliul local”, potrivit primarului Emil Boc.

 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 3 hours Eveniment
    Sindicatele din educație continuă greva și săptămâna viitoare: Nu ne-ați convins că, după încheierea grevei, veți investi cu adevărat în educație. Nu v-ați asumat printr-un act normativ că, odată cu apariția noii legi a salarizării, salariul profesorului debutant va fi cel puțin egal cu salariul mediu pe economie
  • Acum 8 hours FOTOGRAFILA
    BĂTAIE DE JOC A LA BOC CU PISTELE PENTRU BICICLETE: Trebuie să câștige și farmaciștii din creme și analgezice, și medicii de coloană de pe urma dalelor, nu numai Videanu și PD-L al PNL. Se lucrează la economia orizontală a Clujului
  • Acum 1 day In vizor
    Să nu ziceți că Ziar de Cluj nu v-a atenționat că nimic nu e în regulă cu ”dervișii rotitori” de la Guvernare: PSD amenință cu declanșarea de alegeri anticipate, dacă protocolul nu e respectat
  • Acum 2 days Analiza
    EXCLUSIV Criminalul Tudor Cirje avea ascuns “in groapa” un pistol letal: “Daca ma dispera cineva… daca vrei sa faci mortaciune, cu manusi de doctor, da?”
  • Acum 2 days Anchete
    EXCLUSIV! “Cocaina iti da minte, atata am tras de ziua mea…!”, zicea criminalul Tudor Cirje! INTERCEPTARI superbe cu traficantii de droguri Grosan, Cirje si Popa Horea Emil! I-a facut DIICOT Cluj ca in desenele animate!
  • Acum 2 days PubliNews
    Baby Yoga, alături de micuțul tău, dar și scurt-metraje în aer liber, în Iulius Parc
  • Acum 2 days Rautacisme
    Când l-ați mai văzut pe Emil Boc amestecându-se ”în treburile interne” ale unui alt partid?
  • Acum 2 days Eveniment
    Valentin Jucan, membru al Consiliului Național al Audiovizualului, a fost ales în funcția Vicepreședinte al Platformei Europeane a Autorităților de Reglementare în Audiovizual
  • Acum 2 days In vizor
    Sindicatele Gaudeamus și Hermes din învățământul superior și cercetare anunță că sunt solidare cu greva profesorilor din școli: Iohannis a făcut declarații false privind satisfacerea tuturor revendicărilor profesorilor
  • Acum 2 days In vizor
    Clujul, în Top 10 al mamelor cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani. Într-un singur an, na nivel național numărul copiilor mame de copii s-a triplat
  • Acum 2 days Politica
    MINCIUNA STĂ CU POLITICIENII LA MASĂ. Cum se apără guvernul în fața acuzației că i-a păcălit pe profesorii care ceruseră garantarea viitoarei grile majorate de salarii: a inclus o referință în nota de fundamentare a unei ordonanțe de urgență. Creșterea de 1.000 de lei din iunie e avans din majorarea de anul viitor
  • Acum 3 days In vizor
    Iohannis, declarații dure la adresa profesorilor care continuă greva: Cum îndrăznește cineva să pună în dificultate examenele naționale? După ce guvernul le-a dat tot ce au cerut, acum în ce temei să continue greva?
  • Acum 3 days In vizor
    NU A FUNCȚIONAT MANEVRA CU ”NICULE, MAI DĂ-LE 1000 DE LEI”: Purtătorul de cuvânt al Guvernului: Negocierile cu sindicatele din educație au luat sfârșit. Lider de sindicat: Acțiunile de protest continuă de marți încolo
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE