In vizor

Călătorii riscă amenzi în mijloacele de transport în comun din Cluj-Napoca pentru că validatoarele de carduri nu funcționează

Nu sunt puține cazurile în care validatoarele de carduri din mijloacele de transport în comun din Cluj-Napoca nu funcționează. Fiindcă autobuzele sau tramvaiele, la orele de vârf, sunt arhipline, iar călătorii nu se pot plimba prin acestea dintr-un capăt într-altul pentru a căuta un validator funcțional, dacă se urcă pe o ușă în dreptul căreia validatorul nu funcționează, călătorii riscă o amendă de 100 de lei (sau pot scăpa „mai ieftin”, plătind un bilet cu suprataxă, de 35 de lei). 

Există cazuri în care niciun validator dintr-un anumit autobuz sau tramvai nu funcționează, iar în această situație, dacă sesizează problema la numărul de telefon 0264 430 874, autobuzul sau tramvaiul este retras din circulație, iar călătorii pot circula până la stația de destinație, fără a fi amendați.

Cu toate că reprezentanții Companiei de Transport Public afirmă că sesizările primite sunt puține la număr, cazurile de amenzi abuzive există. Georgiana L., călător de bună-credință, s-a urcat într-un tramvai în care a fost amendată, cu toate că mai avea 30 de călătorii valide pe card, pentru că, datorită aglomerației, nu a reușit să ajungă la un validator funcțional:

„M-am suit într-un tramvai 102, în stația de pe Primăverii, inițial la mijlocul tramvaiului, și am încercat să validez cardul. Nu a mers. Profitând de faptul că mai voiau să urce și alți călători, am coborât și m-am suit în partea din față a tramvaiului, pentru că era un pic mai liber. Acolo am constatat că nu este validator, tramvaiul fiind de tip vechi. Știind că am un card cu mai multe călătorii valabile și fiind împăcată că am încercat să îmi validez cardul, nu m-am gândit nicio secundă că aș putea fi amendată în cazul unui control. Dar iată că s-a întâmplat, în 23 mai! Atunci când controlorul, suit la Stadion, a încercat validatorul de la mijloc cu cardul său, a funcționat! I-am explicat cu calm situația, însă nu a vrut nici să asculte, nici să înțeleagă, și-a văzut mai departe de întocmit procesul-verbal și mi-a spus că era obligația mea să încerc de mai multe ori, până la validare. La o oră de vârf, când tramvaiul este plin, la 8 dimineața, nu văd cum aș putea să mă plimb în mijlocul de transport în comun, dintr-un capăt într-altul, pentru a încerca toate validatoarele. Aveam termen de 15 zile pentru a contesta în instanță amenda, dar nu am avut efectiv timp să ajung până la Judecătorie! Am prins și perioada cu Rusaliile și vacanța bugetarilor, așa că sunt bună de plată, 100 de lei, deși mai aveam încă 30 de calatorii valide pe card!”, a declarat Georgiana L., pentru Ziar de Cluj. 

Ziar de Cluj l-a întrebat pe Alin Oaida, șeful Serviciului Exploatare din cadrul CTP, care este procedura standard în cazul în care controlorii îi surprind pe călători cu cardul nevalidat într-un mijloc de transport în comun în care nu funcționează unul, mai multe sau chiar toate validatoarele:

„Numărul de reclamații de genul acesta este chiar foarte mic. Sunt puține cazuri. Se poate întâmpla ca un validator să nu funcționeze, dar, în fiecare mașină, sunt de la 4 la 6 validatoare. În cele scurte sunt, de exemplu, 3, în Iveco – 4, în Solaris-uri – 6 validatoare, plus, la fiecare ușă, câte 4 mecanice, pentru bilete. Sunt alte orașe în care există un singur validator, la urcare. Și toată lumea urcă pe o ușă. Noi am pus totuși câte 4, câte 6. Sunt chiar excepționale cazurile în care nu funcționează niciunul și, în momentul în care se depistează mașina, nu rămâne în circulație, sub nicio formă! 

Sub nicio formă călătorii nu sunt sancționați dacă nu e vorba de rea-credință. Controlorii văd dacă funcționează sau nu funcționează niciun validator. În principiu, trebuie să funcționeze toate, dar se poate întâmpla ca unul să nu funcționeze. Să nu funcționeze niciunul, nu rămâne în circulație. 

Dacă nu funcționează niciunul, călătorul își poate continua liniștit călătoria, nu va fi sancționat! Este afișat, pe fiecare mijloc de transport, un număr, în spatele șoferului, numărul de la dispeceratul central. Și poți circula până la destinație, fiindcă mașina mai mult nu va circula, va fi retrasă. Dar nu trebuie să cobori imediat, fiindcă nu e vina ta, dacă niciunul nu funcționează! 

E discutabil dacă e rea-credință sau nu (dacă ești surprins cu cardul nevalidat pentru că validatorul din zona în care ai urcat nu funcționează – n.r.)! Orice proces-verbal se poate contesta și chiar și plângerile care ajung la noi sunt analizate. Dar, în principiu, sunt destul de puține sesizări pe tema aceasta, fiindcă și controlorii sunt instruiți, să nu se ajungă la abuzuri din chestiuni de genul acesta! 

Nu numai seara sau dimineața (sunt verificate validatoarele – n.r.), sunt echipaje specializate pe intervenții, pe reparații, sunt și în capete de linii, pe timpul zilei, cei care se ocupă de întreținere, și anunță echipajul de intervenție, încercând să fie cât mai operativi!

Eu susțin că sunt mult mai puține defecte! Multe dintre problemele care au fost, au fost înlăturate, și acum sunt doar cazuri excepționale, izolate!

Călătorii pot sesiza aceste cazuri la numărul afișat în mijloacele de transport în comun sau șoferului. Dacă nu funcționează nici un validator, mașina aceea nu poate să rămână în circulație!”, a declarat, pentru Ziar de Cluj, reprezentantul CTP.

Așadar, dacă constatați că validatoarele din mijloacele de transport în comun nu funcționează, sunați la numărul de telefon 0264 430 874, pentru a sesiza problema. Iar dacă totuși sunteți amendați, vă puteți dovedi în instanță buna-credință.

Mijloacele de transport în comun din Cluj-Napoca sunt dotate cu camere video, fiind astfel ușor de dovedit faptul că vina pentru nevalidarea cardului le aparține celor care au instalat și celor care întrețin validatoarele frecvent nefuncționale din autobuze și tramvaie. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *