Sunt uimit de voioșia cu care unii acceptă să-și distrugă viitorul pentru un prezent fragil trăit într-o îndestulare iluzorie. Și nu e vorba aici numai despre uimirea cu care aflu că Adrian Gurzău, omul pentru care mi-am stors creierii să-i dau argumente în discursul politic, juca teatru față de mine, că avea o viață dublă și toate altele câte vor mai ieși la iveală acum că este cu un picior în groapă. Că mulți știu să vorbească și-și aduc aminte numai sub protecția anonimatului și numai după ce presupusul făptuitor (că încă suntem în această fază) este legat fedeleș și în lumina reflectoarelor. Unul nu ar vrea să stopeze faptele când sunt în derulare, majoritatea sunt victime și nu se consideră complici decât după ce și-au luat țeapă. Și nici atunci. Că în capul lor sunt nevinovate victime.
Am citit comentarii pe la ziarele care au preluat ancheta lui Liviu Alexa din Ziar de Cluj în care sunt acuzat că aș fi la originea dezvăluirilor și ce caracter de matracucă aș avea ca, după ce i-am făcut lui Gurzău PR vreo 4 ani, să-l dau în gât acum. Materialul jurnalistic este strict rezultatul muncii lui Alexa și al surselor sale, iar eu, dacă știam ceva, îi dădeam peste gură lui Adrian atunci, pe loc. O poate mărturisi orice politician cu care am colaborat. Posibil ca eu să nu fiu credibil, mai ales printre acei indivizi cărora le-am pus, încă de acum 15 ani, eticheta de “boschetari” (de presă, politici șamd, se știu ei), dar îl invoc pe Emil Boc care, în 2004, mi-a refuzat serviciile de purtător de cuvânt spunându-mi: “Maestre, cu tine nu pot, că, dacă fac o greșeală, faci singur conferință de presă și dai cu mine de pământ”.
De când lucrez cu Alexa, îmi tot aud vorbe despre ingratitudinea de care dau dovadă. Ca jurnalist, întotdeauna am dat dovadă de ingratitudine. Ștefan Dimitriu se “lăuda” cu “dovezi” ale ingratitudinii mele și povestea tuturor cum mi-a făcut mie casă și cât de nemernic sunt eu și de nerecunoscător – asta până când l-am prins la masa de pomenire a regretatului Florin Chima și, de față cu toți cei cărora le-a spus miciuni, l-am băgat în origini (neaoș) și l-am pus să le explice “cum mi-a făcut casa”. Și situația s-a lămurit. Poveștile au rămas povești și atât.
Așa că aviz colpoltorilor de istorioare privind infectul meu caracter – oricând putem avea ocazia de a ne întâlni față în față, cu martori, firește, și să lămurim veridicitatea acestora: de la cum mi-am dorit eu funcția lui Victor Popa, de exemplu, până la cum un amărât de stagiar dintr-un cabinet de avocatură, la a cărui devenire am lucrat și care acum își confundă viața pe bani publici cu viața personală, are tupeul de a afirma că mi-a ajutat familia cu ceva.
Revenind la voioșia cu care unii aleg să-și distrugă viitorul pentru un iluzoriu prezent în huzur, aceștia nu de la mine primesc sfaturi despre cum să facă nemernicii, nu cu mine s-au consultat în realizarea lor și nici scopul colaborării cu mine nu a fost acela de a-i veghea să nu-și distrugă viața făcând nemernicii. Ca fost consultant pe probleme de mass media nu am învățat pe nimeni să nu respecte legea. Iar scopul și durata colaborării cu mine nu a fost niciodată să-i educ, să le suplinesc educația primită în toți anii până s-au întâlnit cu mine. Sau să le fiu dădacă, sau supraveghetor.
Cine are de gând să-mi conteste corectitudinea să o facă la vedere, cu nume și prenume și date precise, sau să tacă și să-și vadă de treabă.