Justitie

Bunica l-a iertat pe tânărul drogat, astfel că a fost condamnat doar pentru tâlhărie și distrugere. Cu suspendare

Scris de 408

Un tânăr de 19 ani a fost condamnat la închisoare cu suspendare în Turda după ce, drogat, și-a luat la bătaie bunica, reproșându-i că din cauza ei nu mai are prietenă, i-a furat banii din portmoneu, a spart lucruri prin casă și și-a închis trei ore bunica în locuință. I s-a făcut dosar penal pentru nu mai puțin de patru capete de acuzare – tâlhărie, lipsire de libertate, distrugere și violență în familie -, dar bunica l-a iertat, astfel că a fost condamnat doar pentru tâlhărie și distrugere.

Faptele s-au petrecut în 5 iulie, când inculpatul, aflat sub influenţa drogurilor sau a alcoolului, însoţit de prietena sa, a venit la domiciliu în jurul orelor 16 şi i-a cerut bunicii sale o sumă de bani, despre care acesta afirma că în urmă cu mai mult timp i-a dat-o spre păstrare, fapt nereal. Întrucât aceasta a refuzat să-i dea inculpatului vreo sumă de bani, nepotul a devenit violent, a început să îi adreseze amenințări persoanei vătămate, a lovit-o de mai multe ori cu palmele, pumnii şi cu laptop-ul în cap, după care pentru intimidarea acesteia a distrus mai multe obiecte din casă- obiecte de mobilier, corpuri de iluminat, aparatură electrocasnică, uşi și altele, după cum se arată în documentele aflate la Judecătoria Turda, căci agresorului i-a fost deschis dosar penal, soluționat în urmă cu câteva zile.

În aceste împrejurări, văzând atitudinea agresivă a inculptului, persoana vătămată i-a spus că o să-i dea 70 de lei, însă inculpatul a luat din portofelul persoanei vătămate suma de 600 lei. Comportamentul violent al inculpatului a fost observat de prietena sa, care văzând agresivitatea acestuia de teamă a ieşit din apartament şi s-a ascuns pe scara blocului la etajul 4 până când inculpatul a plecat din locuinţa bunicii sale.
Inculpatul, după ce a luat suma de bani, a plecat închizându-și bunica în casă aproximativ trei ore, perioadă în care aceasta nu a mai putut părăsi locuinţa. După aproximativ trei ore, inculpatul s-a întors la domiciliu, a deschis uşa apartamentului, a intrat în locuinţă şi a obligat-o pe persoana vătămată să îl însoțească la domiciliul prietenei sale, pentru a purta discuții cu mama acesteia şi să o convingă să o lase pe fiica sa să aibă o relaţie cu inculpatul.
Când s-au întors de la locuinţa prietenei inculpatului, în fața blocului, inculpatul a avut din nou o acţiune violentă la adresa bunicii sale, mai întâi reproșându-i că din cauza ei el nu mai are prietenă și apoi aplicându-i mai multe lovituri cu palmele, actele de de violenţă fiind văzute de de două martore, între care și mama inculpatului.

Prietena inculpatului a declarat în instanță că în ziua respectivă a mers cu inculpatul la bunica acestuia, inculpatul era agitat, probabil băut sau drogat şi după ce au ajuns la domiciliul bunicii sale i-a cerut acesteia să-i dea o sumă de bani ori să-i facă rost de ei. În timp ce îi cerea banii inculpatul a lovit-o pe bunica sa cu palma peste faţă spunându-i că nu îl interesează cum face rost de bani. Inculpatul era foarte agresiv – distrugea bunuri din casă, ridica patul şi îl trântea de pământ, martora speriindu-se de violenţa acestuia. În timp ce se aflau în locuinţă, inculpatul a ieşit de mai multe ori afară, dar închidea uşa cu cheia după care se întorcea din nou. La un moment dat, a intrat din nou în casă, uşa rămânând descuiată, astfel că a profitat de aceasta şi a ieşit din locuinţă ascunzându-se în scara blocului pentru a nu fi văzută de inculpat, se arată în motivarea deciziei instanței Judecătoriei Turda.

În individualizarea pedepsei instanța a reținut că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor în faţa instanţei de judecată, este în vârstă de 19 ani, violenţa exercitată asupra persoanei vătămate nu a fost de mare intensitate, prejudiciul nu foarte mare, iar lipsirea de libertate nu a fost pentru o scurtă perioadă de timp. De asemenea instanţa a reținut de cealaltă parte că inculpatul a mai fost condamnat anterior pentru o faptă comisă în stare de minoritate, a stat o perioada de peste 90 de zile sub o măsura privativă de libertate, cea a arestului preventiv, măsura care a fost de natură să îl conştientizeze pe inculpatul asupra gravităţii faptelor săvârşite, iar persoana vătămată, bunica, a declarat că l-a iertat.

Agresorul a fost condamnat la un an și zece luni de închisoare, cu suspendare pe o perioadă de supraveghere de patru ani. Decizia a fost luată de Judecătoria Turda în urmă cu o săptămână, în 11 octombrie, și poate fi atacată cu apel în zecel zile de la comunicare.

 

Sursa: Actual de Cluj



ULTIMA ORĂ

  • Acum 22 mins Din oras
    AICI SUNT VOTURILE DUMNEAVOASTRĂ: Primăria plătește 14 milioane de lei compensaţie pentru căldură clujenilor
  • Acum 35 mins Politica
    PSD își face planurile pentru preluarea conducerii Guvernului: puncte “fierbinți” în relația cu PNL
  • Acum 1 hour Jos palaria
    JOS PĂLĂRIA! Campanie pe #Clujul_Civic: “Haideți să îi încălțăm pe micuții de la Pata Rât. Eu pot trăi fără 100 de lei în portofel, dar ei cum pot trăi fără încălțăminte?!”
  • Acum 2 hours In vizor
    Din 2014 suntem anunţaţi că se va putea ateriza şi “cu ceraceaful pus pe geam” pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca. Banii ăia s-au topit ca şi o ceaţă. Acum suntem “ameninţaţi” cu un nou sistem ultra-modern. BONUS: care este diferenţa dintre cei 150 de metri din 2014 şi cei 150 de metri din 2023? S-a devalorizat şi metrul de atunci?
  • Acum 2 hours In vizor
    Cum arată un proiect european la Dej. Apa din rigole refulează prin canalizare în casele oamenilor
  • Acum 3 hours In vizor
    VAL DE REVOLTĂ LA CLUJ DUPĂ CE STATUIA LUI IULIU MANIU A FOST TRATATĂ CA UN DEŞEU: “Spargerile de asfalt, rebordurările continuă în Cluj fără ruşine”. Constatăm că Boc nu ştie ce să mai mintă
  • Acum 4 hours Din oras
    DE CE NU NE MIRĂ? După ce a pus monopol pe Cluj, Supercom își dă arama pe față: tarifele aproape s-au dublat, dar gunoiul nu e ridicat
  • Acum 5 hours Politica
    În calendarul anului școlar viitor, vacanța de primăvară nu cuprinde nici Paștele Catolic, nici Paștele Ortodox. Păi, politicienii noştri serbează numai Paştele Cailor
  • Acum 6 hours Din oras
    Cel mai urmărit prezentator de evenimente: Alin Sălăjean, de departe cel mai popular din breaslă pe social media
  • Acum 6 hours Eveniment
    E LUNI, LUMEA SE GRĂBEȘTE LA SPITAL: Accident grav între Gilău și Căpușu Mare
  • Acum 8 hours Eveniment
    CLUJ: O minoră de 17 ani a decedat într-un accident grav la Bucea
  • Acum 19 hours Politica
    Nicolae Ciucă, în ședința PNL de la Vila Lac: ”Rotația se va face ca în protocol. Vă asigur”
  • Acum 20 hours Politica
    DOMN’ PROFESOR DE CONSECVENȚĂ: Ieri, Vasile dÎncu vroia privatizarea învățănântului gimnazial, azi vrea ”echitate” la admiterea în liceu și la probele de BAC
Citește și...
Recomandările redacției