Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, care a inaugurat cinci centuri în Bihor, primește doar 35% spor la salariu pentru absorbția fondurilor UE.
În schimb, primarul Clujului, Emil Boc, care probabil că va rata finanțarea PNRR pentru metrou are un spor de 50% pentru că atrage fonduri europene.
Bolojan primește 35% spor pentru absorbția fondurilor UE
Legea Legea-cadru nr. 153/2017 arată că: „Indemnizaţiile lunare ale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene şi primarilor şi viceprimarilor unităţilor administrativ-teritoriale care implementează proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile şi/sau fonduri externe rambursabile, precum şi prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă se majorează cu până la 50%, în limita bugetului aprobat cu această destinaţie”.
Plafonul este, deci, de 50%, și depinde de autoritățile locale cu ce procent își majorează salariile. Însă, în timp ce Ilie Bolojan evită să atingă plafonul maxim, Boc nu are ezitări.
Potrivit datelor din martie 2024 de pe site-ul CJ Bihor, salariul lui Bolojan este de 21.735 lei plus o majorare de 35%.
În schimb, Boc are un salariu de 21.735 la care aplică majorarea maximă, de 50%.
Potrivit datelor Apuseni Info, în Bihor s-au deschis cinci centuri, alte două fiind în lucru. „De astăzi se circulă pe tot traseul centurii Aleșd.
Este a 5-a centură finalizată de Consiliul Județean Bihor.
Centura Aleșd este un proiect realizat în parteneriat cu CNAIR.
Alături de centura Oșorhei, aceasta va contribui la descongestionarea traficului pe relația Oradea – Cluj, pe teritoriul județului Bihor”, a scris Ilie Bolojan, azi, pe Facebook.
În schimb, presa scrie că Emil Boc va rata finanțarea de 300 de milioane de euro pentru metroul Cluj.
sursa: defapt.ro