Justitie

Bogdan BUTA, directorul UNTOLD, audiat în dosarul lui Sorin Gadola: Pot să spun ceva în favoarea lui Sorin? Judecătoarea: Nu este nevoie

Directorul UNTOLD, Bogdan Buta(foto stânga), a fost audiat în dosarul prietenului său și fost partener de afaceri: Sorin Gadola. Magistrații clujeni au vrut să afle de la Buta cine se drog la locațiile deținute de Sorin Gadola, ce droguri se foloseau și ce efecte aveau acestea. În timpul audierilor, Bogda Buta a vorbit exclusiv despre ”activitatea infracțională” a lui Ionuț Morariu, co-inculpat în dosar. La sfârșitul declarațiilor, Bogdan Buta a încercat să  facă precizări în favoarea lui Gadola jr., însă instanța a refuzat, pe motiv că în această etapă procesuală se discută probatoriul și nu aspecte pozitive ale celor doi inculpați. 

„Mergeam destul de rar la cabana inculpatului Sorin Gadola.  La un moment dat l-am văzut pe Ionuț Morariu și Rara, pe cel din urmă îl știu doar după poreclă, că se uitau la un copac. L-am întrebat pe Sorin de ce aceștia se manifestă așa și mi-a spus că s-ar putea să vadă culori de la substanțele consumate”, a declarat Buta. 

Întrebat despre denumirea drogurilor consumate în locațiile deținute de familia Gadola, Buta a declarat că nu își amintește denumirea substanțelor și că posibil s-ar fi purtat discuții despre LSD, însă acestea erau inițiate de Morariu și Rara (n.red. matorul Rareș Cosma). Buta susține că nu a văzut niciodată timbre LSD și că ”aș vrea să menționez și lucruri despre Sorin Gadola, dacă îl ajută”, moment în care magistrații i-au explicat că audierea sa a avut ca scop clarificarea unor aspecte menționate în dosarul de urmărire penală întocmit împotriva lui Ionuț Morariu și Sorin Gadola. 

Dat fiind că a fost audiat în calitate de martor, Buta a beneficiat de dreptul de a nu se autoincrimina. Cu toate acestea, în dosarul de urmărire penală se arată că „în perioada ianuarie-februarie 2018, Morariu Mircea Ionuţ i-a oferit droguri de risc – canabis – lui Buta Ioan Bogdan, act material care a fost comis la pensiunea lui Gadola Sorin din localitatea Breb”. 

Procurorul DIICOT Cluj care a instrumentat cauza a dispus disjungerea cauzei față de Buta Ioan Bogdan pentru comiterea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000. Adica fondatorul UNTOLD are dosar penal pentru deținere de droguri.

Declarațiile date de Rareș Cosma aka ”RARA” arată că Bogdan Buta nu doar a asistat la ”ședințele cu droguri” de la pensiunea lui Gadola jr. ci a și consumat iarbă. 

„ În perioada în care am locuit la pensiune, au fumat împreună canabis şi Buta Bogdan, Bircea Sorin şi Hanc Sorin (…)”, a declarat Rareș Cosma. 

 

Bircea: „Sorin și Ionuț spuneau că se simt bine după ce consumă”

Celălalt martor audiat în dosar a fost Sorin Bircea(foto dreapta), o altă persoană despre care RARA susține că se droga alături de Morariu și Gadola. La rândul său, Bircea s-a folosit de dreptul de a nu se auto-incrimina și a declarat în instanță că a auzit diverse conversații despre LSD, purtate între Sorin Gadola și Ionuț Morariu. Cât despre consumul de droguri, Bircea a menționat că nu a văzut nici iarbă și nici LSD, la pensiunea lui Gadola, din județul Maramureș. 

„Îmi amintesc o parte din declarațiile date în faza de urmărire penală. Am auzit discuții legate de consumul unor substanțe impregnate pe niște timbre, discuții purtate de inculpații Morariu și Gadola. Aceștia spuneau că în urma consumului se simt bine. Nu mai rețin exact contextul discuțiilor respective. Am auzit discuții, dar nu am văzut nimic concret”, a declarat Sorin Bircea. 

La rândul său, pentru  beneficia de o pedeapsă mai ușoară, Sorin Gadola a formulat un denunț împotriva unui alt individ care făcea trafic de droguri. Apărătorul lui Gadola a încercat, în timpul audierilor, să ridice această problemă pentru ca să fie confirmată de Bircea, despre care se susține că și-ar fi procurat și el droguri de la individul denunțat de Gadola, însă judecătoarea a refuzat, fiind vorba despre un alt dosar. 

Procurorii au ajuns la concluzia că denunțul lui Gadola nu s-a probat, cu toate acestea, copiile după actele din dosarul respectiv vor fi comunicate Tribunalului Cluj, urmând ca judecătoarea să aleagă dacă va lua sau nu în considerare demersul lui Gadola, cu scopul de a obține o pedeapsă redusă. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *