
Părinții și învățătoarele de la Colegiul Gheorghe Șincai au fost prezenți la ședința de Consiliu Local pentru a cere sprijinul primarului Emil Boc cu privire la decizia de renunțare la clasele 0-4. Însă au constatat cu stupoare că primarul susține această inițiativă deoarece se crează trafic din cauza părinților care îi duc pe copii la școală cu mașina.
Mihaela Bacu, învățător la Colegiul Gheorghe Șincai, a prezentat primarului situația în care se găseștea ea și ceilalți 28 de colegi care predau la ciclul primar, asta după ce fosta conducere a luat decizia de renunța în următorii cinci ani la clasele primare.
„Este vorba de o hotărâre din 22.10 a Consiliului profesoral Gheorghe Șincai care desființează învățământul primar de la acest Colegiu. Este vorba de un Consiliu Profesoral care a aprobat un proiect de dezvoltare profesională până în anul 2028. Nu avem nici la această oră clarificări clare ce se întâmplă cu clase noastre, cum se găsesc soluții pentru clasele care acum fac parte din Colegiul Șincai. Această desființare este și mai dureroasă pentru cele 23 de învățătoare și care vă spuneam că sunt într-o situație dificilă. Această decizia nu a fost luată pentru că nu am avea elevi. Anual în Colegiul Șincai se înscriu în clasa pregătitoare peste 100 de copii. Această decizie vine din partea profesorilor deoarece suntem în dificultate de spațiu. Astăzi în ciclul primar sunt 533 de elevi. Rezolvarea ar fi una simplă. Vizavi de noi se găsește clădirea Colegiului Tehnic care este perfect dotată pentru necesitățile Colegiului nostru. Acolo permanent s-au relocat alte clase din alte școli ale ciclului primar. Această decizie poate crea un precedent. Oricine va dori desființarea unui ciclu va putea supune asta la vot”, a explica învățătoarea.
Primarul i-a asigurat și pe părinți și pe educatoare că toți elevii înscriși acum în clasele 0-4 vor încheia școala la Șincai, iar în ceea ce privește anii următori se va lua ulterior o decizie.
„Am purtat discuții cu părinții care au fost primii la mine. Este o problemă a școlii. Școala a cerut această structură de dezvoltare. părinții nu vor să audă de desființarea a ceea ce există. Nu poți să anunți de azi pe mâine că se desființează o structură primară. În consecință, am discutat și cu inspectorul școlar. În principiu suntem de acord ca pe viitor, când începe un nou ciclu primar, să nu mai deschideți un nou ciclu primar pentru că nu aveți capacitate. Asta se va știi din timp: Șincai nu mai face ciclu primar. Pentru situația existentă, aveți deschiderea totală pentru finalizarea ciclului. Dacă din septembrie nu mai vreți să luați un ciclu primar, atunci vom discuta anul viitor”, a declarat primarul.
Un părinte i-a atras atenția primarului că ei nu doresc deloc renunțarea la ciclul primar, însă edilul le-a trannsmis că el dorește descentralizarea învățămțntului primar și în cartiere.
„Aceasta nu mai e decizia dumneavoastră pentru că nu vă mai afectează. Am discutat de principiu, fără a lua o decizie, dar nu putem să nu luăm în vedere un punct de vedere instituțional luat de conducerea școlii în Colegiul profesoral. Dacă o școală nu vrea să organizeze ciclu primar pentru că nu poate oferi condiții decente copiilor. De ce să vină toată lumea în centrul Clujului? De ce să se înghesuie toată lumea în centrul Clujului când avem ciclu primar de calitate și infrastructură modernă, dar toată lumea se înghesuie într-o încăpare improprie pentru că vrem să fim toți la Șincai. Dorim să descentralizăm învățământul în toate cartierele Clujului, dar asta nu se va întâmpla peste noapte”, a susținut primarul.
Doar că, în 2017, ciclul primar al Liceului Șincai a fost mutat de pe strada Avram Iancu pe strada Dorobanților. Asta înseamnă că școala este frecventată de copiii care locuirsc în Mărăști sau chiar în Gheorgheni.
„Nu trebuie să fie toată lumea în zona semicentrală. Lumea trebuie să meargă și la școlile din cartiere. Nu avem nevoie să aducem tot traficul nenecesar, cu poluare, în centrul Clujului, doar ca să spunem că avem copii la Șincai. Asta se întâmplă astăzi. Toată lumea își face flotant să vină cu copiii la școală. Nu mă aveți aliat populist ca să vă spun că vă apăr în detrimentul intereselor orașului. Interesele orașului cer să avem o educație în fiecare colț și nu trebuie să ne aglomerăm toți în centrul orașului. O să dispară învățământul primar în cinci ani pentru că nu aveți spațiu. Aveți condiții improprii. Eu personal cred că e timpul să nu se mai înghesuie toți în centrul Clujului”, a fost declarația primarului Boc.
Dacă se renunță la ciclul primar de la Șincai, unde vor merge acești copii la școală? Se vor încghesui toți la Liceul Eminescu? Sau Titulescu, din Gheorgheni? Că la Agârbiceanu nici acum nu este suficient spațiu pentru toate clasele pregătitoare. Cu ce îi ajută pe părinții și elevii din Mărăști sau Gheorgheni faptul că Boc dă exemplu de școli renovate în Mănăștur, Grigorescu sau Iris? Lipsa școlilor din Mărăști și Gheorgheni este reală, acesta fiind unul dintre motivele pentru care s-au relocat clasele 0-4 de la Șincai pe Dorobanților. Dar nu, Boc o ține pe a lui. Că trebuie duși copiii la școlile din cartiere. Care sunt școlile din cartierul Mărăști și Între Lacuri ce nu sunt în zona semicentrală? E doar UNA în Mărăști, Agârbiceanu și una Între Lacuri, Alexandru Vaida Voievod. Celelalte, că vorbim de Eminescu, Bălcescu sau Avram Iancu, toate sunt în zona pe care Boc o consideră semicentrală.