In vizor

Boc n-a fost capabil să demoleze niște garaje transformate în apartamente, la doi ani de la o sentință definitivă a Justiției, dar și-a adjudecat la licitație firmă de demolări. Să se năpustească peste amărâții din Valea Fînațelor, nu peste amicii Urbanismului de Cumetrie

O singură ofertă a fost depusă în cadrul licitației pentru desemnarea unei firme care să demoleze construcțiile ridicate ilegal pe raza municipiului Cluj-Napoca. Valoarea acordului cadru este de 6.024.251,88 lei fără TVA. SMZ IMPEX din Cluj-Napoca, înființată în 2007, avându-i ca administratori pe Zaig Eckehardt și Moldovan Petre Severus, cel din urmă fiind fiul fostului primar din Teaca (din județul Bistrița-Năsăud), unde familia deține și casa de vinuri Zaig, precum și o suprafață de cca 13 ha de viță de vie, este fericita continuatoare a unui contract din 2020, care a expirat recent.

Firma clujeană SMZ IMPEX S.R.L. s-a ocupat și de demolarea construcțiilor care se aflau pe terenul fostei unități militare din Florești, locul unde ar trebui să fie realizat Spitalul Regional de Urgență Cluj, dar și de demolarea fabricii de bere Ursus din Cluj Napoca și a stadionului Ion Moina, locul unde este construit stadionul Cluj Arena.

Lăsat să dea pe gură povești, din fața unui microfon prietenos, Emil OSĂ Boc și-a recitat poezia despre „La Cluj, legea este unică și se aplică pentru toți. Numai așa putem ține orașul sub control. Nu avem nimic personal cu nimeni, trebuie să ne respectăm reciproc pentru a nu ajunge într-o junglă”.

Nu știm cum se face că legea aceasta unică este aruncată la gunoi pentru amicii Urbaniști de Cumetrie? Și nici nu vrem să ne mai amintim de Untold.

Cică, firma câștigătoare va interveni doar în cazul în care beneficiarul nu desființează de bună voie construcția în cauză.

Păi, Excelența Ta, Măeiestrică, cum ar fi să ne spui când se apucă băieții aceștia de treabă în cazul celor 40 de parcări de la subsolul unui bloc din Mărăști care au fost transformate în apartamente?

Parcă ziceai că: ”Cu mine nu merge chestia asta! Orașul acesta e pentru oameni, nu pentru profit. Cine nu mă înțelege, nu are ce sta la discuții. Cum să nu fiu nervos pe cei care au făcut crima aia urbanistică în Mărăști, au avut 40 de locuri de parcare avizate, iar după recepție, le-au transformat în apartamente. Și-au bătut joc și de oameni, ca să mai bage niște bani in buzunar. Păi, nu îți este rușine, nemernicule, să îți bați joc de oamenii care locuiesc acolo?!”.

Și mai afirmai, în august 2021: ”Am primit notificarea constructorului, că desființează apartamentele pe cale voluntară și își cere scuze. E un lucru de apreciat, iată că un om care greșește își îndreaptă greșeala. A greșit, a recunoscut, iar pe cheltuiala lui și-a asumat rolul de a demola. Are termen până la începutul toamnei, cam așa. Am văzut hârtia pe care mi-a înaintat-o în urma procesului câștigat de către Primărie și e un lucru bun, spun eu, că omul își recunoaște greșeala și îi despăgubește pe oameni pe cheltuiala lui. E un început ca alții să nu mai facă și să știe că legea trebuie respectată la Cluj-Napoca”.

Ori tocmai ce Ziar de Cluj ți-a demonstrat că Florin Larionesi de la Campeador Grup și-o bate de tine și încă nu a desființat nimic.

SE POATE REÎMPROSPĂTA MEMORIA RECITIND: Clujul nu pentru profit, ci pentru oameni. Da, pentru oamenii protejați de municipalitate. Garajele de pe Calea Someșeni nr. 8 sunt tot acolo, sunt tot apartamente. Că a ”vorbit” Boc cu ”omul” și ăla a zis ”că se rezolvă” ”până la toamnă”. N-a precizat anul. Dar nici nu a fost întrebat