Din oras

Boc despre investitorul de pe Victor Papilian: „Aici suntem în prezența unui constructor care s-a transformat în infractor”. Groapa cauzată de surparea terenului va fi umplută cu pământ de Primărie, pe banii clujenilor

Dezastrul de pe strada Victor Papilian cauzat de lucrările prost făcute de investitorul privat care dorește să construiască mai multe duplexuri va fi reparat, în prima fază, de Primărie, pe banii clujenilor. Ulterior banii vor fi recuperați de la beneficiarul proiectului imobiliar. Acum, pe strada respectivă este o groapă care s-a format după ce pământul a luat-o la vale. În acest context, primarul Emil Boc l-a făcut infractor pe investitorul privat de pe Victor Papilian.

„Aici suntem în prezența unui constructor care s-a transformat în infractor. Îmi asum ceea ce spun întrucât în acest moment, acest investitor a sfidat nu numai vecinii, nu numai proprietățile lor, dar a sfidat și autoritățile statului. Până în acest moment s-au aplicat amenzi de 100.000 lei, s-a făcut plângere penală, s-au suspendat autorizațiile de construcție și, în paralel cu aceste demersuri, la solicitarea Inspectoratului de Stat în Construcții, s-a solicitat ca investitorul să pună în siguranță acest șantier astfel încât casele vecinilor să nu cadă și să nu se deterioreze. S-a dat acest termen în 13 august pentru 25 august și nu a făcut nimic. În consecință, în 25 august am convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență și am decis două lucruri:

Să fim mandatați să înaintăm o Ordonanță Președințială astfel încât să cerem instanței să oblige investitorul să facă lucrările, iar dacă nu le face, să le facem noi pe cheltuiala lui.

Am decis să comandăm o expertiză mai largă care să cuprindă străzile apropiate – Papillian, Tudor Arghezi, Teo Peter (pentru că și acolo sunt probleme cu alunecările de teren).

Beneficiarul a avut termen până la 31 august să facă această expertiză. Dacă nu a făcut-o, Primăria o va face pe cheltuiala lui pentru a putea pune în siguranță întreaga zonă cu privire la ceea ce s-a întâmplat acolo”, a declarat Emil Boc.

Potrivit conducerii Primăriei, obligația legală de realizare a reparațiilor revine investitorului. Dar, în prima fază, soluția provizorie va fi pusă în aplicare de către Primărie.

„În consecință, noi vineri am înaintat cererea de Ordonanță Președințială, luni a fost repartizată judecătorului, marți judecătorul a dat termen pe vineri, noi am intervenit pentru solicitare preschimbare de termen de vineri pe joi, judecătorul a dat preschimbare pe joi, urmează să așteptăm astăzi pronunțarea instanței, să vedem care este soluția instanței după care vom pune în aplicare această decizie pe care o va instanța. Dacă va fi cea favorabilă pe care noi o așteptăm – să intervenim noi pe cheltuiala lui, vom face dosar execuțional, vom intreveni potrivit legii pe cheltuiala lui.

Acolo este un șantier privat, obligația legală să consolideze și să pună în siguranță proprietățile și să facă reparațiile era a investitorului. De aceea spun că și-a bătut joc de toată lumea în acest oraș. Sper ca autoritățile statului să ducă până la capăt aceste demersuri care au fost pornite împotriva unui investitor iresponsabil. Noi cheltuim mulți bani din banii clujenilor pentru ca această groapă să fie umplută ca să împiedicăm pe termen scurt alunecările de teren. Dar nu reprezintă soluția finală. Se va face o nouă expertiză care ne va spune ce se face acolo astfel încât toate lucrările să fie în siguranță. De aceea noi trebuie să avem un dosar bine pregătit pentru că apoi ne ducem în instanță și să obținem banii de pe aceste cheltuieli de la acest investitor”, a explicat Boc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *