Politica

Biroul Executiv al TNL recunoaște că cei din conducerea tinerilor liberali din Cluj-Napoca au fost "niște dobitoci" și-i exclude din partid. Tinerii sinecuriști ai PNL Cluj-Napoca nu sunt la prima "afacere" de gen

Într-un comunicat dat mass media TNL recunoaște că cei din conducerea TNL Cluj-Napoca au fost „niște dobitoci” (ca Emil Bobu) și-i exclude din partid. Ziar de Cluj îii așteaptă pe cei doi la redacție să ne mărturisească al cui gir l-au avut, să nu rămână doar ei victime ale unor apucături pedeliste din PNL Cluj.

„Tineretul Național Liberal dezaprobă iniţiativa avută de doi foști membri ai filialei TNL Cluj-Napoca, de a difuza pliante cu citate controversate din declaraţiile unor membri ai Alianţei USR-PLUS. Această acţiune individuală reprobabilă, nu reflectă spiritul şi comportamentul Tineretului Naţional Liberal şi din nefericire nu a fost niciodată adusă în atenţia Biroului Executiv al TNL. Menționăm că aceasta acțiune vine în contradicție flagrantă cu strategia de campanie hotărâtă de echipa de campanie a Partidului Național Liberal. Deoarece acţiunea individuală a celor doi foşti colegi nu a fost dezbătută şi asumată în forurile de decizie ale TNL, iar consecinţele acestor acţiuni au adus grave prejudicii imaginii şi prestigiului Tineretului Naţional Liberal, Biroul Executiv al TNL a luat decizia, în unanimitate, de a-i exclude pe cei responsabili din rândurile Tineretului Naţional Liberal.”

De altfel, cei doi indivizi, sinecuriști ai lui Emil Boc, nu sunt la prima abatere de acest fel:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *