In vizor

Bilanțul Poliției Cluj: S-au soluționat peste 14.000 de dosare penale

Criminalitatea sesizată în anul 2020 a scăzut cu peste 16% faţă de anul precedent, se arată în analiza activităţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, prezentată vineri.

„În cursul anului 2020, s-a înregistrat o scădere de 16,06 % a criminalităţii sesizate, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Distribuţia infracţiunilor sesizate, pe categorii de infracţiuni, a înregistrat următoarea dinamică: 62,56% sunt infracţiuni judiciare; 8,58% sunt infracţiuni economico-financiare; 28,58% sunt infracţiuni de altă natură’, se arată în bilanţul prezentat de conducerea IPJ Cluj. 

Potrivit documentului, analiza situaţiei operative a anului 2020 a evidenţiat o scădere de aproximativ 10,02% a infracţiunilor contra patrimoniului, faţă de anul anterior, urmare a scăderii infracţiunilor de furt.

„Un trend descendent s-a înregistrat şi în cazul infracţiunilor stradale, fiind sesizate cu aproximativ 39% mai puţine infracţiuni de furt faţă de anul anterior, fiind realizate obiectivele prioritare, de a preveni şi combate criminalitatea stradală, prin apropierea de comunitate şi pregătirea antiinfracţională a acesteia. Din analiza datelor statistice rezultă faptul că activităţile de investigare a criminalităţii au condus la soluţionarea unui număr de 14.181 dosare penale, fiind dispuse măsuri preventive faţă de 559 de persoane bănuite”, se mai arată în bilanţ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *