Anchete

„Baietii destepti” ai spitalelor clujene care faceau bani din televizoarele actionate cu fise mai vor sa bage o fisa ilegala in afacere

 

Alexandrina și Mihai Bogdan sunt patronii unei firme ce și-a făcut intrarea în sistemul medical clujean în urmă cu șapte ani. Unul dintre contractele babane pe care acestia le-au obținut a fost cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj, prin binecuvântarea fostei conduceri. Însă, din 2014, aceștia își desfășoară activitatea ilegal.

 

Fisa, monedă de schimb. Ca in Burundi

 

Conceptul afacerii familiei Bogdan consta în montarea unor televizoare în saloanele pacienților care, pentru a le folosi, erau nevoiți să cumpere fise. Contractul semnat în 2009 a pornit pe picior de avantaj, pentru că, deși era semnat pentru o perioadă de cinci ani, intervalul s-a pus în aplicare doar din luna decembrie a anului următor.

În concret, prin firma lor ce are numeroase domenii de activitate, de la comerț cu mobilier sau cu mașini, aceștia au reușit să facă un business în mai multe spitale din Cluj-Napoca. Mai exact au instalat televizoare în saloanele de pacienți cu promisiunea că vor acorda spitalelor un procentaj din încasări.

Ce încasări? Nu vă pica fisa? Păi, această afacere funcționa cu fisele (monedele) băgate direct din buzunarul pacienților, care plăteau pentru câteva minute de acces la câteva canale TV.

Însă afacerea a derapat de la cadrul legal în 2014, când Alexandrinei Bogdan și lui Cristian Mihai Bogdan cei de la ANCOM le-au revocat licența de furnizare pe aceste servicii.

Decizia a fost irevocabilă timp de 3 ani, ca pedeapsă pentru că Sotar Ro Srl, firma deținută de cei doi, ”nu a transmis valorile indicatorilor aferenți furnizării de rețele sau de servicii de comunicații electronice prestate (…)”.

 

Firma bună la toate printr-un singur angajat

 

La o simpla cautare a marelui SRL ce a captat simpatia reprezentanților din spitalele clujene, aflăm că obiectivul principal de activitate al Sotar Ro este „comerț cu autoturisme și autovehicule ușoare (sub 3,5 tone)”. Adică, am avea de-a face cu niște samsari, dar nu de top, ci de formă, pentru că firma nu generează profit (cel puțin pe hârtiile de raportare a anului financiar). Are în schimb o cifră de afaceri declarată pe anul precedent de peste 120.000 lei, realizată cu un singur angajat. La fel ca și în anii anteriori.

Pentru activitatea economică de furnizare a serviciilor de rețele și comunicații electronice au obiectul de activitate CAEN 8299: ”Alte activități de servicii suport pentru întreprinderi ”. De asta s-ar ocupa tot acel singur angajat declarat.

 

 

Legea nu e pentru toți

 

Aici urmează partea în care Sotar Ro și-a bătut joc de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații.

Potrivit unei decizii, intrată în posesia noastră, cei de la Sotar au încetat să mai dea socoteală Statului Român pentru activitatea cu televizoarele din saloanele pacienților.

„Societatea Sotar Ro SRL nu a respectat obligația impusă în temeiul art. 120 alin. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice,(…) nu a transmis catre ANCOM, până în prezent, valorile indicatorilor aferenți furnizării de rețele sau de servicii de comunicații electronice prestate în perioada de raportare (…)” consemnau aceștia înainte de a se pronunța pe drepturile Sotar Ro.

Astfel că, fostul președinte al Autorității Naționale în Comunicații a decis în vara anului 2014 să îi retragă dreptul de a furniza aceste servicii. Și ca să fie lucrul complet, în documentul respectiv le-a interzis celor de la Sotar Ro să își redobândească acest drept pe o perioadă de trei ani. Adică până în 2016. Însă, la o actualizare a informațiilor, i-am contactat pe cei de la departamentul juridic și pe cei de la departamentul administratic al ANCOM, care ne-au comunicat faptul, că în prezent, Sotar nu are dreptul de a-și derula această activitate în spitalele clujene.

 

A mizat pe noroc

 

Decizia luată de ANCOM în 2014 nu i-a afectat în niciun fel pe Alexandrina și Mihai Bogdan, care au continuat să încaseze bani, ilegal, de la pacienți. Tot de la ANCOM ni s-a comunicat că ei nu fac verificări în teren după ce revocă astfel de avize.

„Eventual, dacă face cineva o sesizare, vom trimite un angajat să facă verificări. Însă decizia a fost luată pentru că ei nu au respectat legea și nici nu au cerut după perioada de restricție de trei ani să îi reavizăm. Într-adevăr, la ora actuală, aceștia nu ar avea voie să continue furnizarea de servicii”, au precizat cei de la ANCOM.

 

S-au trezit să-i dea afară tarziu.

 

Chiar dacă acel contract de participațiune a expirat în decembrie 2015, SCJU Cluj a continuat să încaseze prin procese verbale sume lunare de la Sotar Ro SRL, până în acest an.

În ianuarie 2017, de la casierie li s-a comunicat celor de la Sotar că nu se mai acceptă sumele banale vârâte pe găt de către aceștia instituției. Ce a urmat după a fost o procedură prin care cei din conducerea Spitalului le-au cerut să își întrerupă activitatea și să participe la licitația pe care urmau să o organizeze în mai dacă doresc o viitoare colaborare. Unul dintre motivele pe care ni le-au comunicat cei de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj a fost faptul că nimeni nu știa în concret baza legală prin care Sotar Ro a obținut acel contract, cu atât mai puțin dacă sumele de 5-600 de lei predate de acesta lunar (10% din vânzări) sunt conforme cu realitate.

„Control de fond de la Ministerul Sănătății. La vremea respectivă, când s-a încheiat acel contract, nu știu în ce măsura se putea colabora pe bază de asociere cu participațiuni.

Timp de un an de zile nu s-a știut care era baza legală acolo. Acel contract s-a făcut peste serviciul administrativ. Știa doar conducerea de atunci.

Au venit, au cumpărat caietul de sarcini, dar când au văzut că li se cere avizul de la ANCOM, au refuzat să mai participe. Noi am făcut o notificare să închidă afacerea. La ora actuală, dacă funcționează televizoarele respective, funcționează ilegal. Dacă ei veneau în continuare și participau la licitație aveau toate șansele să intre în legalitate și să își desfășoare activitatea. Însă nu cu cota din încasări pentru că noi nu știm cât încasează el și nici nu avem acest drept. Astfel că la licitație am scos contract de chirie la metru pătrat.

Ei erau în  baza de date. S-au acceptat până la un punct. De anul acesta nu s-au mai acceptat. Să își caute dreptatea în instanță”, a explicat de la Departamentul administrativ al SCJU Cluj, Mircea Morar.

 

Mușcă mâna ce-i hrănește

 

Când au văzut că în caietul de sarcini li se cerea să fie în legalitate, cei de la Sotar nu au mai participat la licitație și au continuat abuziv să își desfășoare activitatea. Mai mult, i-au dat în judecată la Tribunalul Cluj pe cei de la SCJU, motivând că ei au crezut că respectivul contract s-a prelungit de la sine.

„La data de 3 mai nu ne-am mai prezentat la licitație, deși am cumpărat caietul de sarcini, pentru că noi furnizam deja în spital acele servicii și funcționăm legal în această unitate (…). Directorul Petru Șușcă, de când s-a instalat la conducerea unității, generează probleme atât cu personalul, cât și cu partenerii cu care colaborează, aceasta fiind teza probatorie”, a motivat Mihai Bogdan în cererea de chemare în judecată formulată împotriva SCJU Cluj.

Urmează ca magistrații să se pronunțe pe cele invocate de Bogdan, și anume continuarea activității pe încă cinci ani, în aceleași condiții.

De asemenea, managerul spitalului susține că se impunea intrarea în legalitate a firmei și că acel caiet de sarcini nu făcea nimic decât să ceară parametrii normali pentru o astfel de colaborare, indiferent de firmă.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *