
Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată duminică, 24 noiembrie, cu privire la faptul că un minor, de 15 ani, ar fi căzut de la etajul 6 al unui bloc situat în cartierul Mărăști. Acesta s-a oprit pe o copertină aflată la etajul unu.
Surse judiciare au declarat pentru Știri de Cluj că băiatul este cel are a fost trimis recent în judecată pentru comiterea unor agresiuni sexuale asupra unor copii.
Un băiat în vârstă de 15 ani a fost trimis în judecată de procurorii din Cluj după ce ar fi agresat sexual şase copii cu vârste cuprinse între 6 şi 9 ani, aptele având loc în perioada martie 2023 – octombrie 2024. El ar fi abordat victimele în parcuri din municipiul Cluj-Napoca, într-o tabără de o zi din judeţul Cluj şi într-o toaletă publică aflată într-un parc din Cluj-Napoca.
„În esenţă, s-a reţinut că faptele inculpatului, minor cu vârsta cuprinsă între 14 – 15 ani la momentul săvârşirii infracţiunilor, care în intervalul de timp 30.03.2023 – 21.10.2024 (6 acte materiale), în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a abordat sub diferite pretexte, şase persoane vătămate cu vârste cuprinse între 6 şi 9 ani, în parcuri pentru copii de pe raza municipiul Cluj-Napoca, într-o tabără de zi organizată pe raza judeţului Cluj sau într-o toaletă publică aflată într-un parc din municipiul Cluj-Napoca, iar ulterior, profitând de vârsta fragedă a persoanelor vătămate şi raportul de forţe dintre inculpat şi acestea, le-a supus pe acestea la acte de natură sexuală”, au anunțat săpătmâna trecută reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
Băiatul de afla în arest la domiciliu.
ISU Cluj a transmis că acesta era conștient, cooperant și prezenta mai multe traumatisme.