In vizor

Avocatul lui Mircea Abrudean vorbește despre Ordonanța de Clasare: Timp de trei ani, DNA Cluj nu a administrat nici o probă

Avocatul lui Mircea Abrudean vorbește despre dosarul clientului său, în special despre cum cei de la DNA Cluj nu au administrat probe care să arate că liberalul a săvârșit fapte de corupție. 

 

„Soluția de clasare în ceea ce-l privește pe dl. Abrudean Mircea, raportat la acuzația de dare de mită care i s-a adus, reprezintă o soluție de normalitate, venită însă ușor cam târziu. Cercetarea penală s-a desfășurat pe o perioadă de 3 ani și jumătate, timp în care nu s-a administrat nicio probă care să susțină în vreun fel această acuzație. În schimb, dosarul a suferit mai multe disjungeri, o serie de persoane fiind trimise în judecată.

Astfel, după cum judicios a reținut DNA – Serviciul Teritorial Cluj, datele rezultate în urma anchetei desfășurate n-au fost în măsură să fundamenteze nici măcar o bănuială rezonabilă privind săvârșirea infracțiunii de dare de mită, cu atât mai puțin să constituie probe în sprijinul acuzării” declară avocatul lui Abrudean, Alexandru Rîșniță. 

 

Citește și:  Luminița Boca de la DNA Cluj îi albește pe Teaha, Abrudean, Silaghi și Uioreanu… CLASARE, CLASARE, CLASARE

Abrudean: Nimeni nu mă credea!

 

”Eu știam că nu sunt vinovat. Puteam să spun tuturor că nu am probleme, dar nimeni nu mă credea. Nu aș dori să vorbesc despre cum m-a afectat. A fost o perioadă despre care mi-e greu să îmi amintesc, o situație total neplăcută. Imaginea mea a avut de suferit. Tot ce pot să spun acum este că mă bucur că s-a finalizat acest dosar și sper să se schimbe cumva legislația, pentru ca nu e normal să treci prin asta și doar după mai mulți ani să ți se comunice decizia. Am rămas în PNL, sunt  în prezent secretar general. Consideră că eram ultima roată la căruță, o victimă colaterală, poate de asta nu s-au ocupat procurorii de speța aceasta care era prea ”minoră”. Din câte îmi amintesc, eu am dat doar o singură declarație, nu la procuror ci la un ofițer de poliție. Nu vreau să discut despre denunțul lui Răzvan Pop și nici despre audierea acestuia în procesul aflat pe rol.

Nu pot spune că voi sărbătorii, dar vă mărturisesc că mă bucură foarte mult vestea dată de procurorul Luminița Boca” declară pentru Ziar de Cluj, liberalul Mircea Abrudean.  

Reamintim că decizia de clasare, ordonanță dată de procurorul Mihaela Boca a rezultat în urma indicațiilor date de Tribunalul Cluj, dat fiind că din 2014 și până în prezent, mai multe persoane figurau într-un dosar disjuns din Mită la Consiliul Județean, fără ca aceștia să fie trimiși în judecată sau re-audiați. 

Potrivit unei dispoziții judecătorești, dată în raport cu acțiunea formulată de avocatul Radu Chiriță, procurorii clujeni trebuie să finalizeze dosarul de urmărire penală, disjuns după trimiterea în judecată a fostului președinte al Consiliului Județean Horea Uioreanu, până la data de 30 noiembrie.

”În baza art. 488 ind. 6 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 488 ind. 5 Cod procedură penală admite contestația formulată de inculpatului Uioreanu Horea Dorin privind durata urmăririi penale derulată în dosarul nr. 78/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj și, în consecință, dispune ca procurorul ce instrumentează dosarul penal menționat anterior să rezolve cauza, potrivit art. 327 Cod procedură penală până la data de 30 noiembrie 2017, termen până la care o nouă contestație privind urmărirea penală în prezenta cauză nu poate fi formulată. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Fără nici o cale de atac. Pronunțată în ședința publică din data de 12 iulie 2017”, arată soluția pe scurt a instanței.

Pe aceeași temă: Rechizitoriul Vieților distruse de procurorii ce-și doresc să fie vedete mai mult decât magistrați: astăzi, fraierul de Mircea Abrudean

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *