In vizor

Aveți grijă pe cine primiți în casă! Trei femei angajate pentru curățenie au furat dintr-o locuință 42.500 de lei

Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Cluj-Napoca, au reținut două femei, de 32, respectiv 38 de ani, ambele din municipiul Cluj-Napoca, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2 – 7 octombrie a anului curent, cele două ar fi profitat de încrederea unei persoane vătămate din municipiul Cluj-Napoca, căreia îi ofereau servicii de menaj, și, în timp ce aceasta se afla internată într-ocunitate medicală, ar fi sustras cheile de acces ale locuinței sale. Ulterior, ar fi pătruns în imobil și ar fi sustras suma de 42.500 de lei.

În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a celor două femei.

La propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, Judecătorul de Drepturi și Libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca a admis solicitarea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale.

În continuarea cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Cluj-Napoca privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, a fost reținută o femeie de 33 de ani, din municipiul Cluj-Napoca.

Din probatoriul administrat a reieșit că aceasta ar fi avut o implicare în activitatea infracțională descrisă anterior, constând în sustragerea unei sume de bani din locuința unei persoane vătămate din municipiul Cluj-Napoca, profitând de calitatea de persoană care oferea servicii de menaj.

Femeia a fost reținută pentru 24 de ore, iar ulterior, față de aceasta, a fost dispusă măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată.