Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de răcire accentuată a vremii valabilă în toată ţara, până joi dimineaţa. Temperaturile vor…
Președintele Klaus Iohannis a promulgat marți o lege care modifică legea avertizorului de integritate, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale. Legea avertizorului…
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Iaşi efectuează, marţi, nu mai puțin de 42 de percheziţii domiciliare în județele Cluj, Iași,…
Consiliul Județean Cluj anunță finalizarea procedurii de licitație privind schimbarea integrală a gazonului de pe stadionul Cluj Arena. Contractul a fost adjudecat…
Anatol Șalaru, fost ministru al Apărării din Republica Moldova, susține că George Simion a avut o întâlnire, în urma că 12 ani,…
Angajații români ai companiei italiene de construcții Tirrena Scavi, care lucrau la primul lot al Drumului Expres Craiova-Pitești, se află într-o situație critică…
Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca a fost convocat, luni, în ședința extraordinară, de la ora 14, cu două proiecte pe ordinea de…
Ministrul Lucian Bode, acuzat de plagiat în lucrarea sa de doctorat la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj, mai deschide un proces, după cele…
Ministerul Sănătății a anunțat bilanțul privind cazurile de infectare și decesele provocate de COVID-19 din ultima săptămână. Ministerul Sănătății a anunțat situația…
Municipalitatea anunță propunerile Comisiei de analiză și selecție a proiectelor cu finanțare nerambursabilă din fonduri publice a structurilor sportive. 49 de asociații…
Reforma pensiilor speciale (acelea ”rezolvate” de acum 2 ani în 30 de zile de către europarlavramentarul PNL, Rareș Bogdan), depinde numai de…
Lucrările de consolidare şi reabilitare a clădirii care adăpostește Colecția de Istorie a Farmaciei (Casa Hintz) au fost finalizate. ”Ne apropiem de…
Am trecut pe la multe dintre standurile târgului de cariere din Cluj-Napoca, trăgând cu urechea la ceea ce spuneau expozanții celor interesați…
Peste 4.200 de elevi, dintre care 2.680 din Cluj-Napoca susțin, săptămâna aceasta, probele scrise din cadrul simulării examenului național de Bacalaureat. Simularea…
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, crede că PNL nu stă prea confortabil în sondajele de opinie şi că, din declaraţiile publice ale liberalilor,…