Pe strada Horea din zona semicentrală a municipiului care le oferă cea mai bună calitate a vieții tigrilor de platan, copacii plantați în…
Dacă Dan Barna ar fi fost președinte, drama de la Caracal nu ar fi avut loc. Dacă Emil Boc era ministru al…
Compania Worwag Pharma Cluj-Napoca, cu capital exclusiv străin, a reușit să crească spectaculos anul trecut. Dacă în 2019, profitul net nici măcar…
Nimic nu e garantat pe lumea asta. Exceptând sinecurile de partid. Iar dacă, în mod excepțional, nu sunt garantate, sinecurile sunt contragarantate….
Un incident mai putin obisnuit a avut loc ieri dimineata in sediul DNA Cluj. In jurul orei 10, unul dintre procurorii serviciului…
N-am plecat la drum cu prea multe atunci cand am ajuns prima oara pe strada Clabucet, undeva in 1997, atunci cand ma…
Miercuri, 8 septembrie, într-o zi însorită de toamnă, Alina Goia, vicepreședinta și inima Asociației Alfa Grup, a fost condusă pe ultimul drum….
În această dimineață, clujeanca A.S. a făcut o vizită Carmangeriei Moldovan, cu gândul de a lua niște preparate din carne pentru a-i…
Festivalul prețurilor imobiliare umflate se desfășoară în aceste zile la Cluj-Napoca, într-o ediție Pandemic Special chiar mai uimitoare decât cea de anul…
Remedium Farm Cluj-Napoca, unul dintre cele mai cunoscute nume din oraș din domeniul farmaceutic, a mers bine anul trecut din punct de…
Unora dintre parlamentarii clujeni li s-a urcat atât de mult la cap aerul de Capitală încât le provoacă afecțiuni grave precum: miserupismul…
După ce Judecătoria Cluj-Napoca a decis stoparea de îndată a lucrărilor efectuate de firma MHP CONSULTING SOLUTIONS SRL, primăria și-a strâns utilajele, iar…
La aproape un an de când s-a încheiat cel de-al doilea mandat executiv al procurorului Florin Mornăilă, magistratul Raul Radmacher a reușit…
Cu ocazia festivalului Untold 2021, CTP Cluj-Napoca operează o serie de modificări de programe și trasee, ca urmare a restricționării circulației rutiere…
Ministerul Sănătății „nu are atribuții” în reducerea riscului de infectare cu virusul Sars-Cov-2. Cel puțin așa reiese din răspunsul halucinant oferit de…