Thomas Jefferson spunea: “Democrația trebuie să însemne mult mai mult decât doi lupi și o oaie care votează ce mănâncă la cină”….
Membrii Consiliului Judetean si directorii de la institutiile subordonate au primit o instiintare prin care li se aducea la cunostinta că luni,…
În 23 octombrie – știu, asta cade într-o sfântă zi de luni, când nici iarba nu crește -, de la orele 19:00,…
După incidentul petrecut în platoul unei televiziuni, când sociologul Mirel Palada i-a spart nasul senatorului Mihai Goțiu – cunoscut pentru somnul pe care…
Conferința „Istorie, memorie, memorial sau cum se construiește un miracol” va avea loc loc în contextul anului comemorativ Justinian Patriarhul și al…
Filosoful și eseistul român Mihai Șora, în vârstă de 102 de ani, a participat sâmbătă seară, la Cluj-Napoca, în cadrul festivalului Internațional…
O ședință extraordinară de consiliu Județean va avea loc, luni, când se va supune la vot, din nou, soarta Aeroportului Cluj. Consilierii…
Festivalul Internațional de Carte Transilvania a decernat astăzi premiile celei de-a cincea ediții. Marele premiu al Festivalului i-a fost acordat poetului Adonis, pentru…
Simona Halep, aflată în prezent pe poziţia a doua WTA, va urca pe primul loc în clasamentul mondial după ce a învins-o…
Doi bărbați au fost arestați preventiv, vineri seara, de Tribunalul Cluj, iar un al treilea este cercetat sub control judiciar, pentru săvârșirea…
Vineri, la primul termen al procesului de corupție în care a fost trimisă în judecată de către DNA Cluj, fostul viceprimar al…
Liderul UDMR Cluj, deputatul Csoma Botond, a afirmat vineri că uniunea maghiară se va bate ca legea să fie votată în cealaltă…
Clujenii sunt invitaţi duminică, 8 octombrie 2017, la o întâlnire cu scriitorii Irina Petraș și Gabriel Chifu în Lounge-ul Festivalului Internațional de…
Reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj spun că au câştigat procesul privind castelul Goga din localitatea clujeană Ciucea. Potrivit sursei citate, la finalul mai…
Baza sportivă din Gheorgheni, mândria primarului Emil Boc, a fost construită pe terenul fostului cartodrom al Clujului, printr-o investiție comună, de peste…
