Dintr-o intoxicație alimentară generată de un fruct cumpărat din supermarket a ieșit o aplicație genială, care promovează produsele producătorilor locali. Taraba Virtuală…
Dimineata palpitanta pentru locatarii de pe Aleea Detunata numarul 3, care au asteptat cu sufletele la gura interventia politistilor si a pompierilor…
Mi-am reamintit cum ne silabisea Voiajorul prezidențial (cu ocazia Legilor Big Brother) că cei de la Ochiul și Timpanul și-au făcut întotdeauna…
4 frați din Dej au ajuns la spital, dupa ce s-a dărâmat peste ei o copertină metalică. Cei 4 copii de 4…
Aeroportul Internațional “Avram Iancu” Cluj anunță că începând cu data de 11 iunie 2018, compania aeriană Tarom va începe operarea de zboruri…
Patru studente şi-au pierdut viaţa şi o alta a fost grav rănită, după ce autoturismul în care se aflau a fost spulberat…
Profesorul Ioan Gheorghe Oroian, cercetat penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și instigare la infracțiunea de delapidare, a dat în…
O bună porțiune din DN1C, între Dej și Baia-Mare, s-a surpat în urmă cu câteva săptămâni, formându-se un crater adânc de trei…
Mai bine mai tarziu decat niciodata, spune o vorba, dar parca prea mult a durat somnolenta colectivului Operei Romane din Cluj! 3…
Polițiștii rutieri din Câmpia Turzii au depistat un bărbat, de 53 de ani, din Câmpia Turzii, în timp ce conducea un autobuz…
În urma incidentului de ieri din Piața Unirii, prin care iscripțiile originale în limba maghiară au fost înlăturate de pe un poster…
Încet, dar sigur Cluj-Napoca devine un calvar pentru pietoni, din cauza ignoranței administrației publice locale. Pe strada Soporului, unde s-au mutat sute…
Cum vă ziceam, vă place să trăiți în minciună, să mințiți și să fiți mințiți. Și cel mai tare vă place bârfa,…
Cat a fost mic, Vasile Manu, pseudoziarist, pseudoblogger, analfabet si sfertodoct, a fost simpatic. Simpatici sunt, in general, si pechinezii cand sunt…
Costel Patrascan este unul dintre cei mai buni artisti caricaturisti ai Romaniei. Mintea ascutita Costel Patrascan reuseste atat de bine sa observe…
