Au dispărut din pandemie, știm asta. Tot un fel de ”noaptea, ca hoții”. Problema este că au dispărut du ce 85 de ani au împlinit un spațiu public, dându-i savoare și panaș. Acum stau dosite ”acasă” într-un hol al UBB Cluj-Napoca. Numai că ”acasa” UBB din 1872 nu este aceeași cu cea din 2020, sau 2022. Iar mutilarea vizuală a unui spațiu public numai că ”ai dreptul” ridică discuția despre cât primează Dreptul Forței (e-al meu, eu decid, eu te-am făcut, eu te omor) în fața Forței Dreptului (al dreptății, al bunului presonal care aduce frumusețe bunului pulic). Estr o discuție în care ar trebui să apară și acte din 1935 în baza cărora statuile au fost mutate de pe frontispiciul clădirii UBB și mutate în spațiul din Grădina Botanică, rațiunile care au stat la baza acestei decizii (altele decât faptul că erau făcute de un sculptor ungur – arta nu are naționalitate, ci numai universalitate). Ar fi de discutat de ce nu am fost întrebați și noi, clujenii, cu privire la acest gest. Ziar de Cluj a făcut o cerere pe Legea 544 către rectoratul UBB Cluj-Napoca cu privire la rațiunile acestui demers, altele decât cele invocate și consemnate ca atare de către colegii de la Cluj24.ro, în anul 2021. Acel răspuns a fost doar o informare despre un act de voință unilateral și extrem de egoist, nu o aprofundare a temei, cu toate implicațiile acesteia: MUTILAREA unui spațiu public, în primul rând. Noi vom reveni cu acel răspuns, până atunci vă lăsăm să citiți un text pe temă scris de reputatul medic nutriționist (diabetolog, om de artă, împătimit de chitare și muzică, fin observator al cotidianului clujean), Adi Copcea.
”Articolul acesta îl scriu ca simplu cetăţean iubitor al Grădinii Botanice din Cluj-Napoca. E un loc unde mă plimb adeseori, e o oază verde cu un relief total neaşteptat şi conservat în plin centru de oraş aglomerat, poluat. Treci poarta şi deja eşti în altă dimensiune, iar dacă mergi 15 minute spre sectorul montan, deja eşti în pădure. De la poarta principală înspre înainte apare la un moment dat Grădina Japoneză, una din atracţiile majore alături de sere. Vizavi de ea e zona cu lalele, de unde a fost sustrasă statuia 1. Mai spre aleea ce conduce către sectorul sistematic/turnul de apă era statuia 2, cea cu sabia în mână. Sustrasa şi ea. Cum urci mai apoi spre turnul de apă, ai fi ajuns la acel loc plat cu micile bazine cu nuferi. Acolo era o statuie foarte interesantă şi care intriga lumea. Oare ce face doamna cu acel craniu? Statuia 3. Sustrasă. Şi cum coborai pe aleile ce duc la apă şi de acolo poţi traversa în plin sector deluros şi apoi montan, era statuia 4. Sustrasă. Dacă eşti ca mine şi iubeşti Grădina Botanică le ştii. Dacă eşti ca cei care le-au sustras, probabil întrebat rapid care şi unde era habar nu ai.
Am făcut de-a lungul timpului poze cu ele, în toate anotimpurile. Erau acolo, ca într-o poveste atemporală. Toată Botanica are acel aer de lucru care rămâne neschimbat deşi in jur totul se schimbă, poate chiar o ia razna. Botanica a fost de multe ori oaza mea de linişte, de plimbare sănătoasă, cu aer de munte, cu trasee. Parcul Grădinii Botanice nu e deloc mic. E chiar mare, deşi doar partea cu Grădina Japoneză şi, eventual, drumul spre sere şi drumul spre turnul de apă sunt mai cunoscute.
iată pozele…Le-am culesc din Facebookul meu din diverşi ani. Uneori la o primă ninsoare, uneori când erau răsărite lalelele, uneori toamna. Acum pozele astea sunt istorie. Pur şi simplu dacă vrei să le mai faci nu mai poţi. Pentru că statuile nu mai sunt.
Dar ce-o fi cu statuile? M-am intrebat. N-a ţinut mult întrebarea, că pe locul lor erau plăcuţe. Titlul plăcuţelor zicea: „aici a fost cândva statuia…” şi continua cu un fel de povestioară cu aer indiferent: „între 1935 şi 2020 Grădina Botanică a găzduit aceste statui”. Oau. Cândva. Cândva 85 de ani din ultimii 87 au fost aici…
Ştiam doar că au fost mutate într-o clădire a UBB (portăriţa mi-a zis că „rectoratul”, un articol de ziar pe care am să-l mai citez că „clădirea principală”). Deci deocamdată tot ce ştiam era că au fost mutate într-o clădire. Am şi scris revoltat pe o mică păginuţă de Facebook, care nu are nicio importanţă (acum scriu public) că mi se pare că fără statuile astea Botanica mi se pare efectiv jefuită. Şi am inceput să mă gândesc: ce oare o fi fost în fatidicul an 2020 (în afară de Covid) de nu mai puteau sta statuile la locul lor, perfect încadrate în peisaj. Nu mare lucru, părea că s-a schimbat rectorul la UBB, a venit un domn Daniel David. Deci în fatidicul 2020 a venit rector acest David şi tot atunci, in 2020, au dispărut statuile. Eu am zis că o legătură trebuie să fie. 85 de ani înainte nu fusese David şi nici nu dispăruseră statuile. Şi m-am gândit eu că omul având puterea o fi dat el o circulară sau cum s-o fi chemând la UBB în care o fi scris „ia aduceţi statuile alea la clădirea UBB (încă n-am înţeles care clădire UBB)”. Şi am rămas cu impresia asta, necontrazis de nimic. Până când, cam la o zi după, a găsit cineva un articol din 2021 în care ghici cine dădea un interviu şi zicea ceva de statui. Fix domnul rector. Zicea el aşa: „Statuile amintesc tradiția academică a UBB, iar puse în hol invită vizitatorii în lumea științei și culturii, lume gândită la nivel de excelență de către universitatea noastră”, a spus rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David. Pasajul e din acest articol: https://cluj24.ro/foto-statuile-ubb-s-au-intors-acasa-acestea-erau-expuse-in-gradina-botanica-si-au-fost-reconditionate-67457.html Deci domnul respectiv şi-a asumat dispariţia statuilor din Botanică, ba chiar s-a lăudat cu ele…le-a renovat şi le-a dat un aer de excelenţă. Prostimea care umblă prin Botanică era prea slăbuţă pentru gusturile de excelenţă ale acestui domn. Aici eu zic că s-a închis romanul poliţist… Pur şi simplu în primul an de rectorat un anume rector a decis mutarea unor statui dintr-un spaţiu public într-o clădire a unei universităţi. Unde nu umblă publicul, că n-are de ce. Deci practic le-a luat ochiului public. Ochiului meu, de exemplu. Iar articolul mai devreme citat pare de-a dreptul o odă acestei mutări: „s-au întors acasă statuile”. „Acasă” pentru că iniţial, în 1872, ele fuseseră pe faţada Universităţii şi simbolizau 4 facultăţi: Facultatea de Drept și Științe Administrative, Facultatea de Medicină, cea de Litere și Istorie și Facultatea de Matematică și Științele Naturii. Dar pare-mi-se că şi jurnaliştii care au scris articolul şi rectorul nu erau ei înşişi deloc „acasă” în 1872. Dar foarte probabil au trăit la ei acasă măcar după 1935. Statuile au fost „acasă” în Botanică 85 de ani. Eu le-am prins acolo toată viaţa mea. Cu siguranţă şi rectorul ăsta le-a prins acolo toată viaţa lui. Care „acasă”, stimabililor?
Dar site-ul Grădinii Botanice ce zice? Nimic. Absolut nimic. Ca şi cum n-au fost. Atât zice siteul despre statui: http://gradinabotanica.ubbcluj.ro/statuile-din-gradina-botanica/ Cele de Mayer Ede nicaieri. Linişte totală. Nicio laudă că s-au mutat în „clădirea UBB”…
Dar alţii ce zic? Nimic. Nimeni nu zice nimic. Nicăieri nu există vreo supărare că ceva ce făcea parte integrantă din Botanică a dispărut de pe-o zi pe alta şi pentru totdeauna. Că acele plăcuţe sunt de fapt un necrolog care nu lasă vreo urmă de îndoială. Statui. 1935-2020. „Cândva au fost aici”.
Şi zic eu, un blogger oarecare care se plimbă prin Botanică…De ce-aţi ciuntit, excelenţilor, Grădina Botanică? De ce aţi ascuns de ochii neexcelenţilor ca mine statuile? Unde aţi explicat de ce aţi sustras statuile? Vi se par mai frumoase lângă un perete, înghesuite una lângă alta?
Şi o rugăminte pentru următoarea conducere a UBB, că poate n-o fi nici asta nesfârşită. Duceţi operele lui Mayer Ede înapoi! Redaţi-le Grădinii Botanice, că aveau sens acolo, erau perfect incadrate, făceau din tot peisjaul din jurul lor altceva iar peisajul le punea, şi el, în valoare. Botanica nu e la fel fără ele.
Semnat: un om oarecare care se plimbă prin Grădina Botanică şi o iubeşte. Dar nu aşa, ciuntită de o conducere UBB căreia nu-i pasă de noi, oamenii simpli care ne plimbăm pe acolo. La o adică…de ce le-ar păsa?…”