Din oras

AȘTEPTĂM CU INTERES: Din acest an, plata parcărilor cu abonament din municipiul Cluj-Napoca, pentru 2022, se poate face online

Clujenii își pot achita online abonamentele de parcare – cu valabilitate din 3 ianuarie 2022 – pentru zona centrală (zona 1 și zona 2) și cele pentru riverani pentru anul 2022, pe site-ul primăriei, la secțiunea servicii online / parcări: https://e-primariaclujnapoca.ro/parcari/https://e-primariaclujnapoca.ro/parcari/.

“În această secțiune, există două tipuri de plăți.

Fără autentificare: abonamentele pentru zona centrală – pentru anul 2022 – pot fi plătite începând din acest an, inclusiv în perioada sărbătorilor de iarnă. Cu autentificare: abonamentele pentru riverani (cartiere). Aceste abonamente pot fi plătite începând cu data de 10 ianuarie 2022” – afirmă Ecoul lui Boc, viceprimarul Dan Tarcea, pe pagina sa de Facebook.

Acesta mai spune că, la plata online, există posibilitatea de a selecta opțiunea prin care oricine poate fi anunțat înainte de expirarea valabilității abonamentului printr-un e-mail.

De asemenea, plata se poate realiza și la ghișeele Serviciului Parcări din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, conform programului de lucru, începând din 10 ianuarie.

“Recomandăm cetățenilor să folosească serviciile online oferite de primăria municipiului Cluj-Napoca pentru a evita formarea cozilor”, mai scrie Ecoul lui Boc.

Costul abonamentelor pentru locurile de parcare publice pentru anul 2022 s-a majorat cu 2,6% față de anul 2021, creștere impusă de rata inflației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *