In vizor

Aspectele necunoscute despre poligonul in care s-a sinucis cameramanul Levente Varga

În cazul unui incident precum sinuciderea unei persoane prima dată se stabilesc circumstanțele prin care acea persoană și-a luat viața. Duminică seara, clujeanul Levente Varga, tatăl a trei copii și cunoscut pentru meseria de cameraman la diferite evenimente private, a intrat în poligonul Squad din spatele VIVO, a primit instructajul necesar înaintea folosirii armei și a pătruns în zona de tragere fiind însoțit de către unul dintre instructorii de la poligonul de tragere Squad. Aparent, Levente Varga era un pasionat de arme, fiind client fidel al poligonului respectiv. Tot așa și-a ales și sfârșitul. Acesta a tras câteva focuri de armă spre țintă și într-o secundă și-a îndreptat arma spre cap și s-a sinucis.

Clarificările cu privire la încadrarea incidetului ca fiind un act sinucigaș au fost date de imaginile camerelor de supraveghere, care au surprins tot momentul. 

Cum funcționează Squad Store? Legal.

Poliția Cluj confirmă că locația celor de la Squad Store a îndeplinit toate criteriile legale. Mai mult, instructorii de acolo sunt foști militari fară antecedente. Pe lângă avizele de la IPJ Cluj, firma are angajați cu pregătire specializată, inclusiv acteditați de Federația Națională de Tir Sportiv. De fapt, în Cluj există două poligoane de tragere, înregistrate pe persoane fizice: Squad Store Sporting (în spate la VIVO) și Cluj Shooting Center (în comuna Baciu), ambele cu toată documentația în regulă, conform Legii 295/2004 și a Hotărârii de Guvern nr. 11 din 2018. 

În clipul apărut în massmedia, filmare care arată cum s-a sinucis clujeanul Levente Varga, se poate observa că s-a folosit arma în prezenta unui instructor autorizat, care stătea în spatele acestuia. De altfel, poziția instructorului este exact aceasta, nu în lateralul persoanei care folosește arma, tocmai pentru a nu exista pericolul de a răni instructorul. În cele două poligoane se intră pe bază de buletin și armele pot fi folosite după vârsta de 18 ani. Sursele Ziar de Cluj susțin că instructorii de la Squad Store sunt extrem de profesoniști și urmează de fiecare dată protocolul pentru derularea activității. 

„Am fost clientul lor în mai multe rânduri. Îmi amintesc odată că am uitat buletinul acasă și chiar dacă mă cunoșteau nu m-au lăsat să întru să trag până nu m-am dus acasă după acte. Nu au procedat așa doar în cazul meu, ci și în cazul polițiștilor sau a oricărei persoane care le-a călcat pragul. Ei au păstrat tot timpul o notă de seriozitate și îți răspundeau la orice întrebare pe care o aveai referitor la arme, muniție sau siguranță”, ne-a declarat un jandarm, client al celor de la Squad Store Sporting. 

 

La polul opus al acestui incident amintim o altă tragedie întâmplată în București, în 2015.  Atunci, în Poligonul UTI, instructorul (și directorul executiv) al poligonului a fost împușcat de către un tânăr, care s-a sinucis ulterior. Riscurile la care se supun instructorii poligoanelor private nu pot fi diminuate. Totodată, persoana care dorește să tragă cu arma semnează un act prin care arată că a luat la cunoștință ce obligații și responsabilități are și că i s-a făcut instructajul pentru a trage în sigurață cu arma. 

 

Cei de la IPJ Cluj fac cercetări în continuare, motiv pentru care activitatea Squad Store Sporting a fost suspendată. Potrivit legii, arma cu care Levente s-a sinucis a fost predată autorităților pentru buna desfășurare a anchetei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *