Zilele acestea se redescoperă roata falimentării proprietăţilor statului în scopul sustragerii terenurilor atractive imobiliar de sub acestea. Asta li se întâmplă zilele acestea, în toată ţara, Imprimeriilor Coresi, din care face parte şi Imprimeria Ardealul din Cluj-Napoca. Va fi o execuţie publică care se va finaliza cu apariţia pe piaţa imobiliară a noi blocuri de locuinţe, de birouri, hoteluri şamd.
Vă invit la o scurtă lecţie de istorie privind tragicul destin similar a 1250 de întreprinderi de stat. Atâtea avea România la sfârşitul anului 1989. Cele mai importante dintre ele făceau parte din industria grea. Greu le-a fost şmecherilor doar să le privatizeze. În rest, oriunde aţi văzut cândva o făbricuţă, sediul vreunui brand local, mândria industriei locale, un generator de locuri de muncă pentru mii de localnici, să ştiţi că acolo au răsărit hoteluri, complexe de birouri şi alte afaceri imobiliare. Ce odată hrănea mii de oameni, azi hrăneşte doar conturile câte unui capitalist de cumetrie, agreat al statului cu epoleţi sub surtuc. De regulă un fost director al defunctei întreprinderi de stat.
Unul dintre cei 15000 de “specialiști” ai defunctei Convenții Democratice a fost așa-zisul țărănist Radu Sârbu. Acesta a condus Fondul Proprietăţii de Stat, ca preşedinte al Consiliului de Administraţie, între 1998 şi 2000. Înainte s-a “ocupat” de zona Clujului. Este și perioada în care s-au și dat cele mai mari tunuri pe privatizările prin metoda MEBO și extrem de mulți “țărăniști” clujeni s-au procopsit cu investiții imobiliare de succes pe terenurile de sub fabricile astfel “privatizate”. Ce s-a întâmplat la Cluj, s-a întâmplat în toată ţara. Scopul și durata vizitei fiecărui așa-zis investitor din acea perioadă a fost să vândă la fier vechi fostele fabrici ale perioadei ante-decembriste și să pregătască terenul de sub acestea (intravilan și central) pentru viitoare investiții imobiliare. Iar pentru a face toate acestea, nu s-au sfiit să fie fără mamă, fără tată. Ei nici nu au privatizat, nici contul nu le miroase. Dar nici Justiţiei nu i-a puţit ceva vreodată.
MEBO a fost pentru șmecherașii din România metoda de “privatizare” prin care s-a făcut trecerea mijloacelor de producție ale unităților economice (bunul acela “al întregului popor” care, în final, a devenit numai al lor), din proprietatea statului în proprietatea muncitorilor, angajaților sau salariaților. Care au priceput fix nimic din ceea ce urma să li se întâmple. “Statul” a schimbat fabrica în societate pe acțiuni și a oferit muncitorilor dreptul de prioritatete pentru cumpărarea acestor acțiuni, implicit a societății. Să rețineți aspectul că valoarea acțiunilor era stabilită de niște funcționari ai statului și nu reflectau valoarea reală a ceea ce se scotea chipurile la privatizare – deseori era vorba de prețuri simbolice, uneori acțiunile fiind oferite gratuit, mai ales în cazul privatizării pe bază de cupoane de proprietate.
La schimb, însă, cică statul “restricționa” transferabilitatea titlurilor și impunea condiții pentru menținerea obiectului principal de activitate, limitarea prețului activelor vândute pe o perioadă de câțiva ani și punea limite la restructurarea personalului. Mai mult, conform legii, accesul la privatizările de tip MEBO era rezervat numai persoanelor din interior, excluzând posibilitatea intrării în societate a altor persoane fizice sau juridice sau a capitalului străin. Numai că vorbim despre legi date și aplicate în România, motiv pentru care s-au găsit portițe ca toate cele descrise mai sus să fie încălcate grosolan. O portiță des utilizată a fost aceea că acțiunile rămase chipurile neprivatizate (aka în proprietatea statului) au fost vândute în diferite etape ale procesului de privatizare în masă exact celor cărora li se impuneau restricții. Așa au ajuns și “românii” “neaoși” ca Omar Hayssam și Fathi Taher să se privatizeze și cu FELEACUL. Oricum deja aveau în proprietate fabricile EXCELENT și KANDIA.
De exemplu, în 1997, FPS vinde FELEACUL societății Florian Haus, controlată de omul de afaceri sirian Omar Hayssam. Principalii acționari ai Feleacul erau Florian Haus – 51% și Asociația Salariaților (PAS) – 9%. Pentru ca Florian Haus nu a investit 1,5 milioane de dolari, conform contractului, Autoritatea pentru Privatizare a acționat-o în instanță. Conform legii, Feleacul trebuia să se întoarca la stat și să fie sancționată Florian Haus cu 30% din valoarea investiției. Dar Florian Haus a făcut o șmecherie și a luat un credit bancar garantat cu acțiuni tocmai la Feleacul, dar nu a mai rambursat banii. Așa că Banca “Ion Țiriac” s-a trezit proprietară a pachetului majoritar pe care l-a vândut fraților Buzoianu. Care au relocat fabrica şi au construit un hotel. Buzoienii, au mai ucis un brand local prin relocare pentru sustragerea în scop imobiliar a terenului: celebra fabrică de bere URSUS. După 150 de ani de faimă şi mândrie locală, în locul fabricii se înalţă, falnic, un Mall cu apartamente de lux şi birouri de-asupra.
De altfel acelaşi lucru l-au păţit cam toate brandurile de marcă ale Clujului: unde vedeţi un Mall, un bloc de birouri, altă dată era sediul Napolact, Flacăra, Libertatea, Tehnofrig, Ursus, Feleacu, România Liberă, Clujeana şamd. Lista e dureros de lungă…
Şi, gata!