Editorial

Are şi Boc dreptatea lui: Vlad Voiculescu îi îndeamnă pe primari să încalce Articolul 307 Cod Penal

Președintele Asociației Municipiilor din România, Emil Boc, e nemulțumit de ordonanța care prevede că administrațiile locale trebuie să înființeze și să doteze centrele de vaccinare anti-Covid-19, fără ca documentul să prevadă și sursa de bani.

Căci noul ministrul cam hipster al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, practic a dat o OUG prin care a decis, aşa, ca în minunata lume nouă din capul post-stângii, că fiecare primărie să facă bină să se descurce şi să facă ce i se spune să facă să meargă vaccinarea spre noi culmi ale vaccinării.

Sună fain să pui UAT-urile să scoată bani din buzunarele personale şi să facă chestii pe care tu, ca Minister, nu ai bani ă le faci. E cum ne puneau pe noi în armata-puşcărie de dinainte de 89 să facem curat. „Dar nu avem, mături, cârpe, detergent…” „Vă descurcaţi” – suna ordinul. Şi ne descurcam folosind mânecile cămăşilor de armată pe post de cârpe, feţe de pernă, cearceafuri (chestii pe care le „completam” de la alţii, ulterior). Apoi dădeam cu pastă de dinţi „Cristal”, „să miroasă a primăvară”, cum le plăcea să spună prostoilor de „apevişti” (armată pe viaţă – cum îi „alintam” noi).

Dar ce „mergea, că era musai, ca de voie bună, în regimul penitenciar a ceea ce era Armata română înainte de 89, nu mai merge în regimul semi-democratic din România. Că încă mai există nişte legi.

Iar dacă papagalul de ministru al Sănătăţii nu ştie de Articolul 307 Cod Penal, i-l amintesc eu, dar ar fi cazul să-şi dea demisia să se ducă unde a înţărcat mutul iapa.

Citez: „Schimbarea destinației fondurilor bănești ori a resurselor materiale alocate unei autorități publice sau instituții publice, fără respectarea prevederilor legale, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.”

Fără Bugete Locale aprobate (ceea ce se va întâmpla pe undeva pe la sfârşitul lui martie), toţi primarii care pun botul la prostiile lui Vlad Voiculescu sunt pasibili de infracţiunea de DETURNARE DE FONDURI.

Prin urmare, primarii NU au voie să îşi taie salariile, să taie de la investiţiile în derulare sau să ia bani din alte surse gata alocate, ca să plătească această campanie de vaccinare.

Aşa că luaţi-l pe Vlad Voiculescu de incompetenţă şi daţi-l afară din Minister până nu bagă oameni nevinovaţi la pârnaie.

Ştiu ei şi singuri cum să o facă. Lăsaţi demagogia!

Şi, gata!

PS: Toate manevrele lui Voiculescu vin de la influienţa pe care o are asupra sa deputatul Emanuel Ungureanu care, încetul, cu încetul devine ministrul Regional pe Nord-Vest al Sănătăţii. Ungureanu l-a schimbat pe Şuşcă. Ungureanu ne va spune, sper, în curând, cum e cu spitalul Clujeana, cum se repară Spitalul CFR, unde se vor muta secţiile Spitalului de Copii, ce se va alege din Institutul de Transplant, cu Institutul Inimii.
Deocamdată, din păcate, numai bagă băţul prin gard să-l hârâie pe Emil Boc. Şi, iaca, îi reuşeşte…
Dar, qui prodest, „monşerule”?
Că în nici un caz alianţei de guvernare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *