Sport

Ardealul Cluj a ajuns în finala Ligii Elitelor U19, după o victorie mare cu Dinamo: “Am avut emoţii, dar a ieşit perfect”

Ardealul Cluj s-a calificat în finala Ligii Elitelor U19, după o victorie cu Dinamo  Bucureşti, 4-2. Elevii lui Călin Moldovan mai au acum 90 de minute până la marele trofeu şi, automat, până la o calificare în Liga Campionilor rezervată juniorilor.

Clujenii au început perfect semifinala contra dinamoviştilor, disputată la Mogoşoaia, după aproximativ 30 de minute aceştia având 3-0. Golurile lui Mocanu, Roşca şi Cordea au uimit asistenţa, Ardealul pornind cu şansa a doua în faţa celei mai bune echipe din seria Est a Ligii Elitelor. Dinamoviştii nu au cedat, însă, iar după ce Ciobotariu a redus rapid din diferenţă în urma unei lovicturi de colţ (min 35), tot un corner avea să-i apropie pe aceştia la doar un gol în spatele Ardealului, Trandafirescu marcând în minutul 60.

Dominarea alb-roşilor până la final a fost una sterilă, însă, fără situaţii clare de gol la poarta clujeană, iar Prejmerean a stabilit scorul final în prelungiri, 4-2 pentru Ardealul, clujenii aşteptându-şi acum adversarul pentru finală, care se va alege dintre „U” Cluj şi Viitorul.

„Am început foarte bine, am avut 3-0, am fost agresivi, am stat bine în teren, dar apoi am făcut o greşeală la mijlocul terenului, a ieşit un corner pentru ei şi am luat gol. A urmat o dominare a lor, dar fără ocazii importante de gol, tot pe un corner luând, din păcate, şi golul doi, ei fiind periculoşi pe benzile laterale. Pe final am avut şi ceva accidentaţi, plus că în minutul 20 mi-am înlocuit căpitanul tot din cauza unei accidentări, dar per total a ieşit perfect. Am avut ceva emoţii, pentru că şi la meciul cu U Cluj am avut 2-0 şi am pierdut, acum 3-0, parcă aveam un remember, dar a ieşit bine până la urmă”, a spus, pentru CJSport.ro, antrenorul Ardealului, Călin Moldovan, care nu a ascuns faptul că îşi doreşte o finală cu Universitatea Cluj.

Ultimul act al Ligii Elitelor se va desfăşura sâmbătă, de la ora 17:30.

Ardealul Cluj: Potcoavă – Jude (Feraru, min. 53), Olteanu, Băghiceanu, Bituleanu (Covaci, min. 85) – Roșca (Cordea, min. 17), Drăghici, Neamț – Mocanu, Prejmerean, Cozma (Rus, min. 73) (Țapoi, min. 89). Antrenor: Călin Moldovan

foto: frf.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *