In vizor

Antimaghiarul şi xenofobul Ionuţ Ţene este contestat şi de evrei. Emil Boc s-a spălat elegant pe mâini

Jurnalistul clujean Kiss Oliver face o trecere în revistă a derapajelor neconforme cu statutul de funcționar public ale angajatului municipalității clujene Ionuț Țene.

Telenovela funcționarului public din Primăria Municipiului Cluj-Napoca care îi detestă pe maghiari şi îl admiră pe Ion Antonescu şi care, nici mai mult, nici mai puţin a încercat să obţină, în 2015, un loc în Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) revine în atenţia opiniei publice clujene.

Aflat la Cluj/Kolozsvár/Klausenburg, Radu Ioanid, directorul Programului International de Arhive de la Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite ale Americii, a avut, luni, 20 noiembrie 2017, o întrevedere oficială cu primarul Emil Boc, în timpul căreia a ridicat, spun sursele noastre din instituţie, problema numirii celui care este considerat antimaghiar, xenofob şi simpatizant al Noii Drepte, precum şi al Mişcării Legionare, Ionuţ Ţene, în funcţia de șef al Biroului învăţământ, cultură, culte, sport, societate din primărie.

Conform informaţiilor noastre, Ioanid a ridicat şi problema atribuirii numelui fostului legionar Radu Gyr, unei străzi din cartierul Mănăştur.

Omul lui Funar în primăria clujeană

Nu o să uit niciodată stupefacţia unor ziarişti care, în anii ’90, asistau la degringoladele lui Ionuţ Ţene, fostul şef de cabinet al ultranaţionalistului Gheorghe Funar, primarul de tristă amintire al Clujului. El organiza, sub directa oblăduire şi supraveghere a şefului său, comemorări ale lui Corneliu Zelea Codreanu şi Horia Sima. Ţene şi-a continuat activitatea, discret, în primăria clujeană şi după înfrângerea lui Funar în alegerile locale din 2004, ajungând să fie numit, vara aceasta, şef peste învăţământul, cultura, sportul, cultele şi societatea clujeană. Sic!

Ţene a fost contestat vehement de societatea civilă. În 2015 APADOR-CH şi Coaliţia Antidiscriminare au atras atenţia că „Ioan Vasile Țene a publicat numeroase articole (sub semnătura Ionuț Țene) care demonstrează convingeri personale ce contravin flagrant drepturilor omului și principiului egalității și nediscriminării”.

Mai recent, activistul civic, István Szakáts, a iniţiat mai multe acţiuni prin care primarului Boc îi este atrasă atenția „că Țene Ioan Vasile a publicat numeroase articole instigatoare la ură împotriva minorităților etnice, comunităților religioase sau sexuale”. El a subliniat, de asemenea, şi că legea a fost încălcată: conform Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, aceştia au obligaţia să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici.

Mai mult, Legea nr.161/2003, Art.98, (2) spune: „Funcţionarilor publici le este interzis să exprime sau să apere în mod public poziţiile unui partid politic.” Să nu uităm că la începutul anului 2016, la un congres al Partidului România Unită (PRU) Ionuţ Ţene a afirmat: „Pot spune, în sfârşit, după 20 de ani, se creează un partid şi o forţă politică autentic românească. Un partid care reprezintă interesele românilor şi numai ale românilor, Partidul România Unită. (…) Partidul România Unită este viitorul României, nu altcineva, nu altceva şi nu alt partid. (…) Trebuie să facem o Românie frumoasă, strălucitoare ca soarele, pentru asta toţi trebuie să luptăm”.

Fiind depusă o plângere împotriva lui, primăria a convocat comisia de disciplină în cazul Ionuţ Ţene, dar a fost audiat doar petentul, István Szakáts. E clar că primăria trage de timp, neavând o dată limită până la care funcţionarul public reclamat să trebuiască să fie audiat.

Ţene, contestat şi de maghiari şi de evrei. Domnule Boc, contează?

Să nu uităm că, recent, UDMR și comunitatea evreilor din Cluj, au formulat plângeri împotriva lui Țene și a oficialilor primăriei pentru că “a formulat nenumărate jigniri la adresa minorităților naționale, și a făcut apologia Gărzii de Fier și a mareșalului Ion Antonescu”. Deputatul UDMR de Cluj, Csoma Botond s-a adresat și Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării pentru a contesta concursul organizat de Primăria Cluj.

Aflat la Cluj, în 22 noiembrie 2017, Radu Ioanid a ţinut o prelegere la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. După ce a vorbit despre instituţia pe care o reprezintă, şi anume Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington D.C., a adus în discuţie, discret şi voalat, problema celui care este considerat un exponent al Mişcării Legionare şi al Noii Drepte în Cluj/Kolozsvár/Klausenburg. Întrebat de subsemnatul de numirea de către Emil Boc la şefia Biroului învăţământ, cultură, culte, sport, societate din primăria clujeană, Radu Ioanid a spus că Muzeul nu se amestecă în astfel de probleme decât dacă se încalcă flagrant legea. Am menţionat încălcarea legii care reglementează statutul funcţionarilor publici din România. „Ştiţi, aplicarea unor legi poate dura şi o mie de ani”, a răspuns acesta, adăugând, totuşi, că Ionuţ Ţene este „o problemă de imagine” a administraţiei locale Clujene.

El a acordat un videointerviu portalului de ştiri szabadsag.ro în care a abordat şi problema Ţene, dar şi atribuirea numelui unui fost leginoar, Radu Gyr unei străzi din municipiul Cluj. Cred că finalul materialului video este deosebit de elocvent…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *