In vizor

Amicul deputatului Ungureanu, găbjit de DNA. Șeful corpului de Control din Ministerul Sănătății, urmărit penal pentru că ar fi trucat un concurs de angajare

Procurorii DNA au început urmărirea penală a lui  Constantin Dina, director al Corpului de Control al Ministrului din cadrul Ministerului Sănătății și fost consilier al ministrului Rafila, potrivit unui comunicat al instituției.

Constantin Dina e acuzat că, în calitate de președinte al unei comisii de concurs, ar fi transmis ilegal unuia dintre candidați o parte din subiectele elaborate pentru proba scrisă. Proba interviului nu a mai avut loc din cauza intervenției procurorilor anticorupție.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspectul Constantin Dina, la data faptei director al Corpului de Control al Ministrului din cadrul Ministerului Sănătăţii şi preşedinte al unei comisii de concurs, pentru folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Dina s-a fi retras din funcţie pe 21 martie. Pe 10 martie DNA a făcut percheziţii la Ministerul Sănătăţii.

CITEȘTE: Prietenul lui Emanuel Ungureanu, acoperitul SRI Constantin Dina, curentat de DNA

  • La începutul anului 2021, ​ Constantin Dina s-a autosuspendat pentru un an din funcția de la MS pe care o ocupa din 2014. Deputatul USR Emanuel Ungureanu spunea atunci că Dina s-a autosuspendat din funcția de la MS pentru a lucra pe postul de consilier pe probleme de legislație la Comisia de Sănătate a Camerei Deputaților. Dina a fost timp de un an consilier la cabinetele parlamentare ale lui Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății, și Emanuel Ungureanu

În același timp, Silvia Aramă a fost detașată în 2021 la Corpul de control al premierului, iar când ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, l-a adus înapoi pe Dina, primul lucru pe care acesta l-a făcut a fost să scoată acest post la concurs – recrutare.

Comunicatul integral al DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul

DINA CONSTANTIN, la data faptei director al Corpului de Control al Ministrului din cadrul Ministerului Sănătății și președinte al unei comisii de concurs, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, săvârșită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada februarie – 6 martie 2022, în contextul organizării unui concurs de ocupare a funcției de șef serviciu Control în cadrul Corpului de control al Ministrului Sănătății, inculpatul Dina Constantin, în calitățile menționate mai sus, ar fi transmis în mod nelegal unuia dintre candidați o parte din subiectele elaborate pentru proba scrisă.

Acționând în această manieră, inculpatul ar fi facilitat obținerea de către candidatul favorizat în maniera de mai sus a unui punctaj care i-ar fi permis să promoveze proba respectivă.

Proba interviului nu a mai avut loc din cauza intervenției procurorilor anticorupție.

Suspectului i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.