Primăria din comuna Aluniș
La obiectivul de investiții ″Reabilitare acoperiș la Școala clasele I-VIII Aluniș″ au fost executate plăți pentru lucrări neexecutate – prejudiciu de 2.000 de lei.
Contribuția de asigurări sociale a fost calculată eronat prin aplicarea cotei de 20.8% în loc de 15.8%, fiind efectuate viramente mai mari la bugetul asigurărilor sociale de stat – 11.000 lei.
Primăria Apahida
Au fost înregistrate eronat în evidența contabilă provizioane mai mari decât cele legale, constituite pentru plata unor sume reprezentând prime de vacanță aferente perioadei 2008/2009 – 172.000 lei.
Primăria Așchileu
În perioada 2014-2016 au fost efectuate plăți pentru obiectivele de investiții ″Construire grădinița Cristorel″ și ″Lucrări reparații exterioare la Școala Fodora″ pentru articole de lucrări neefectuate – 66.000 lei
Primăria Beliș
În anul 2016, la UATC Beliș au fost identificate plăți duble efectuate către Maricris Impex SRL Cluj-Napoca și către Italmoda SRL Huedin – 76.000 lei.
A fost efectuată plata pentru beton C18, pentru care nu a fost încheiat contract, și nu s-au prezentat documente care să confirme recepția bunurilor – 7.000 lei.
Primăria Borșa
În perioada 2015-2017 au fost acordate și plătite nelegal, majorări ale indemnizației pentru primarul și viceprimarul UATC Borșa – 17.000 lei.
Primăria Citcău
Efectuarea de cheltuieli de bunuri și servicii fără contraprestație către SC Eletrix SRL Dej, reprezentând lucrări decontate și neexecutate – 2.000 lei.
Efectuate plăți nelegale, reprezentând premii acordate salariaților și persoanelor ce ocupă funcții de demnitate publică aleasă, cu ocazia zilei de 8 martie, sărbătorilor de Paște și Crăciun – 6.000 lei.
Primăria Gârbău
Efectuarea de plăți către SC HM INFCOM SRL Cluj-Napoca pentru furnituri de birou și servicii de contabilitate fără respectarea prevederilor legale și fără documente justificative care să certifice primirea bunurilor și serviciilor – 27.000 lei.
S-au achitat fără documente justificative servicii facturate de Filiala Județeană Cluj a Asociației Comunelor din România – 154.000 lei.
Primăria Jichisu de Jos
Au fost efectuate plăți nelegale în sumă de 7.183 lei, reprezentând lucrări neexecutate la obiectivul ″Renovare cămine culturale în comuna Jichișu de jos″, pentru care s-au calculat foloase nerealizate, respectiv majorări în cuantum de 4.238 lei – cca 11.000 lei.
Au fost executate plăți nelegale în sumă de 13.309 lei, reprezentând lucrări neexecutate la obiectivul de investiții ″Extindere canalizare menajeră în localitatea Codor, comuna Jichișu de Jos, jud. Cluj″, pentru care s-au efectuat foloase nerealizate, respectiv majorări în cuantum de 399 lei – cca 14.000 lei
Primăria Margău
Prejudicierea bugetului local ca urmare a prescrierii dreptului de a incasa creanțele bugetare în termenul legal – 65.000 lei.
Efectuarea de plăți către SC HM INFCOM SRL Cluj-Napoca pentru furnituri de birou și servicii de contabilitate fără respectarea prevederilor legale și fără documente justificative care să certifice primirea bunurilor și serviciilor – 11.000 lei.
Primăria Pălatca
Au fost acceptate la plată și decontate servicii de proiectare și consultanță, peste baremurile prevăzute de actele normative în vigoare, la obiectivul de investiții ″Mansardare și amenajare Cămin Cultural Pălatca, jud. Cluj″, fiind cauzat un prejudiciu instituției în sumă totală de 34.544 lei, din care plăți nelegale în valoare de 33.670 și foloase nerealizate în valoare de 874 lei – cca 35.000 lei.
Primăria Petreștii de Jos
În perioada 2014-2017, au fost angajate și plătite consilierilor locali, indemnizații de ședință în cuantum mai mare față de sumele legal cuvenite, aspect survenit ca urmare a plății lunare a trei indemnizații de ședință, în condițiile în care participarea consilierilor locali la aceste ședințe nu sunt justificate cu documente legal întocmite – 48.000 lei.