Sanatate

Alte vorbe goale despre construirea Spitalului Regional Cluj? Ce anunț a făcut ministrul Sănătății

Ani la rând, atât conducerea Ministerului Sănătății, cât și a autorităților locale a promis construirea Spitalului Regional de Urgență Cluj. Până acum, totul a rămas la stadiul de vorbe goale și promisiuni neonorate. Ieri, Sorina Pintea, ministrul Sănătății a declarat că până la sfârșitul anului va începe construirea a cel puțin două dintre cele trei spitale regionale – Iaşi, Cluj, Craiova. Nu a precizat însă despre care dintre acestea este vorba.

„Eu cred, sper, ca la sfârşitul anului 2019 să avem deja începută construcţia a cel puţin două dintre cele trei. Finanţarea este asigurată parţial de Comisia Europeană, respectiv 159 de milioane de euro pentru cele trei spitale, iar partea de cofinanţare va fi asigurată de bugetul de stat sau alte surse”, a afirmat ministrul, citată de Agerpres.

La sfârșitul lunii iulie va fi lansat draftul studiului de fezabilitate pentru Spitalul Regional Cluj.

„Ieri, la Iaşi, am lansat împreună cu reprezentanţii Băncii Europene de Investiţii proiectul Spitalului Regional Iaşi, adică draftul studiului de fezabilitate, în 26 iulie vom lansa la Cluj, draftul studiului de fezabilitate al Spitalului Regional Cluj iar în luna septembrie la Craiova. Cererea de finanţare pentru spitalul din Iaşi va fi depusă în luna septembrie, Clujul în octombrie, Craiova în decembrie. În mod normal, după depunerea cererii de finanţare şi aprobarea de către Comisia Europeană urmează procedurile de licitaţie”, a declarat Sorin Pintea.

Spitalul Regional Cluj urmează să fie construit în Florești.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *