
Avertisment oficial de la medici! Spitalele sunt pline de pacienţi cu boli digestive, care afectează adulţii, dar mai ales copiii de vârste mici. Cele mai multe cazuri grave vin la camerele de gardă de pe litoral sau din zonele de munte.
„Cea mai severă formă este cea care nu îi mai permite să iasă din camera de hotel, îi este atât de rău și are atât de multe scaune. Asta este o formă severă sau are scaune hemoragice, (n.r. problemă) care trebuie adresată spitalului acolo unde se află”, spune Simin Florescu, managerul Spitalului Victor Babeş Bucureşti.
Bolile digestive apar, de multe ori, în timpul vacanţei, când igiena copiilor mai scapă de sub control, spun medicii. Cei mai sensibili sunt cei de vârstă mică.
În majoritatea cazurilor, un virus este vinovat pentru bolile digestive ale copiilor. Primele simptome care ar trebui să amâne concediul, sunt lipsa poftei de mâncare, febra şi vărsăturile. Adulţii se îmbolnăvesc adesea din cauza mâncării care se strică repede în zilele caniculare.
Una dintre cele mai frecvente boli este provocată de Salmonella, iar bacteriile se răspândesc uşor în alimentele contaminate. Simptomele încep cu greaţă şi dureri abdominale, iar micii pacienţi se pot deshidrata rapid. Dacă nu ajung rapid la spital, boala poate fi mortală.
sursa: observatornews.ro.