Din oras

Aeroportul International “Avram Iancu” Cluj, in pericol de a refuza aeronave. E nevoie de extinderea cailor de rulare si a zonelor de parcare

Dezvoltarea Aeroportului International Avram Iancu Cluj in urmatorii ani prin extinderea cailor de rulare si a zonelor de parcare a aeronavelor va trebui sa fie o prioritate pentru Consiliul Judetean pentru ca altfel cel de al doilea aeroport al tarii va fi nevoit sa refuze aeronave din cauza lipsei spatiului de parcare a acestora. In prezent aeroportul clujean poate sa gazduiasca simultan doar 8 aeronave de tip Airbus 320 si 2 aeronave mici.

Reprezentantii Aeroportului International „Avram Iancu” Cluj au prezentant un studiu de fezabilitate conducerii Consiliului Judetean cu privire la modul de extindere a cailor de rulare si a zonei de parcare. Investitia forului judetean ar trebui sa fie pusa in practica imediat, in caz contrar activitatea Aeroportului ar avea de suferit prin faptul ca numarul de aeronave care pot stationa este limitat, iar suprafetele actuale pentru parcarea avioanelor sunt necorespunzatoare si implica eforturi finanicare uriase din partea administratiei aeroportului.

“Cei mai importanti pasi pe care ii avem de facut in continuare sunt dezvoltarea suprafetelor de miscare pentru ca nu ne ajung platformele, extinderea pistei la 3500 de metri si dezvoltarea transportului intermodal. Avem pe agenda CJ un nou studiu de fezabilitate pe care speram sa il implementam de anul urmator, in caz contrar va fi blocata dezvoltarea aeroportului si va trebui sa refuzam aeronave. Inca suntem nevoiti sa parcam aeronave pe suprafete necorespunzatoare cu costuri si cu eforturi uriase”, a declarat David Ciceo.

Reprezentantii Consiliului Judetean considerea ca sumele alocate dezvoltarii celui mai mare aeroport din afara Bucurestiului sunt mult prea mici fata de necesitatile reale si potentialul pe care il are Aeroportul Cluj.

“Vin foarte multe aeronave, vedem aceasta necesitate prin care nu mai ajung locurile de parcare pentru aeronave, pista noua la momentul cand vin oamenii din toata lumea nu mai sunt zgaltaiti cum era pe vremuri. Finatarea este mult prea mica fata de nevoile si visele pe care le avem”, a declarat Vakar Istvan.

Directorul general David Ciceo considera ca in mare parte cresterea traficului de pasageri se datoreaza inaugurarii in 2013 a noii piste care ofera un grad ridicat de siguranta pentru aeronavele mari. Vechea pista a adus pierderi pentru Aeroportul Cluj prin faptul ca 60 de zboruri ale companiei germane Lufthansa au fost anulate doar in 2012 ca urmare a pericolului pe care il prezenta. 

“In ce priveste cresterea traficului daca in 1996 aveam 32.000, in 2011 am depasit un milion si anul acesta estimam peste 1.300.000. Avem in primul trimestru al acestui an o crestere cu 34%  fata de aceeasi perioada a anului trecut. Avem destinatii noi, frecvente noi si avem o pista noua. Daca nu se finaliza pista trebuia sa inchidem. Nu mai avem zboruri anulate datorita pericolului pe care il prezenta vechea pista. Inainte sa deschidem pista noua am avut peste 60 de zboruri anuale Lufthansa pentru ca pista veche prezenta un pericol, astazi este cale de rulare”, a afrimat David Ciceo.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *