Anchete

Adevăratele performanțe ale învățământului clujean, de care reprezentanții ISJ Cluj se declară mulțumiți: din totalul elevilor de clasa a XII-a înscriși în sistem în iunie 2016, 1 186, adică 27,45% nu au acum o diplomă de Bac

Clujul a fost anul acesta pe locul I pe țară în ceea ce privește rezultatele de la Bacalaureat, cu un procent de promovabilitate de 84,27%, după rezolvarea contestațiilor. Inspectorul general școlar, Valentin Cuibus, în conferința de presă din data de 12 iulie, s-a declarat mulțumit de aceste rezultate care, în opinia sa, sunt „aproape de limita la care putem să discutăm, în condițiile în care examenul este cât se poate de corect”. „Cinstit vorbind, nu îmi doresc 100%. Ca să fiu foarte corect. Pentru că nu e un procent realist”, a mai declarat inspectorul general.

Așadar, Inspectoratul este mulțumit de procentul de promovați, considerând acest procent unul aproape de limita spre care se poate accede. Dar, pentru că întotdeauna este un dar, procentul acesta de 84,27% este cel al promovaților din cei care au intrat în Bac, 3 548 de elevi din promoția curentă și 461 de elevi din promoțiile anterioare. Numărul total de elevi înscriși în clasa a XII-a, în anul școlar 2015-2016, conform datelor primite de la ISJ Cluj, cu elevii existenți în sistem în luna iunie 2016, a fost de 4 321, iar, dacă calculăm procentul de elevi care și-au luat Bacul, luând în considerare elevii care au intrat în acest an școlar pe clasa a XII-a, ajungem la o cifră de 72,55%.

Dacă  din  4 321 de elevi, existenți în sistem, conform statisticilor din luna iunie 2016, doar 3 548 de elevi s-au înscris la Bacalaureat, înseamnă că 773 de elevi nu s-au înscris, din diferite motive (corigenți pe vară, abandon, neclasificați). Situația detaliată a corigenților, a abandonului școlar și a elevilor neclasificați, ISJ Cluj nu ne-a putut-o oferi în prezent, termenul de operare a acestor date de către unități în sistem fiind de 31.08.2016. Angajații ISJ Bacău, județul care este al doilea pe țară după rezultatele la Bac, au fost mai harnici și au operat deja în sistem aceste date, pe care ni le-au putut pune la dispoziție (promovați – 3 652, abandon – 66, corigenți – 712). 

La Cluj, din 4 321 de elevi înscriși pe clasa a XII-a în anul școlar 2015-2016, 3548 s-au înscris în Bac și 3135 de elevi au promovat Bacul. Din 4 321 de elevi care au intrat în clasa a XII-a, la final, 3 135 au promovat Bacul, iar 1 186 de elevi nu au, în momentul de față, diploma de Bacalaureat. Ne punem, așadar, întrebarea firească, dacă inspectorul general Cuibus ar trebui să fie mulțumit, sau nu, de faptul că 1 186 de elevi care, la începutul anului școlar, au intrat pe clasa a XII-a, la nivel de județ, nu au reușit să termine clasa sau să își încheie studiile preuniversitare prin absolvirea banalului examen de Bacalaureat.

La întrebarea noastră, pe care i-am adresat-o în conferința de presă (festivă) din 12 iulie, dacă este mulțumit de rezultatele de anul acesta, domnul Cuibus s-a arătat chiar amuzat, luând în derâdere procentele, la care noi ne gândeam, de nepromovați:

„Ziar de Cluj: Sunteți mulțumit de rezultatele de anul acesta?

Valentin Cuibus: Tu ai fi mulțumit în locul meu?

Ziar de Cluj: Raportându-ne la un procent dezirabil de 90%… totuși, Bacalaureatul este un examen destul de ușor! 

Valentin Cuibus: Sigur, putem să privim lucrurile și în glumă. Dacă le privim însă serios, procentul, după părerea mea, este foarte, foarte bun, în condițiile în care trebuie să ținem cont de un lucru: știți că intrarea la liceu se face cu orice medie. Acum 4 ani, o bună parte din cei care au intrat la liceu, nu aveau nota 5. Oamenii ăia au trebuit aduși la o anumită medie. Deci, în condițiile acestea, procentul este, după părerea mea, foarte bun. Sigur că ne-am fi dorit… dar, cinstit vorbind, nu îmi doresc 100%. Ca să fiu foarte corect. Pentru că nu e un procent realist.

Ziar de Cluj: Deci procentul acesta de acum este maximul pe care îl putem atinge sau tindem mai sus?

Valentin Cuibus: Deocamdată, în ultimii 4 ani, am crescut de la 70, acum 4 ani, pe toate promoțiile, 70.99, 73.91, 82.18, 83.32. Discutăm pe toate promoțiile. Iar, dacă discuți pe promoția curentă, pentru că, aici am avut și oameni de 7-8 ori care au dat, de generații, tot dau. Noi am încercat, de exemplu, să facem pregătiri pentru ăia. Singura problemă, că nu prea vine nimeni. Nu îi prea interesează povestea cu pregătirile. Deci, la cei din generația actuală, în ultimii 4 ani, 77.85, 80.89, 86.61, 88.61. Deci, eu cred că este, concluzionând, este un procent bun, aproape de limita la care putem să discutăm, în condițiile în care examenul este cât se poate de corect și cred că e o confirmare a faptului că se muncește, a faptului că merită felicitări elevii, în primul rând, profesorii care i-au pregătit, pentru că sunt principalii autori ai acestor performanțe și, nu în ultimul rând, susținerea pe care părinții le-au arătat-o de-a lungul timpului.[…] Toți merită felicitările noastre, pentru că 19 școli cu 100% nu e puțin.

Reporter din sală: 17% e procentul de elevi care nu au obținut media de trecere la Bac…

Valentin Cuibus: Sigur, poți să pui problema la 99%… Deci, îți spun cum poți să pui problema: poți să pui problema, 99% dintre elevi au reușit, sau poți să zici, 1% nu a reușit să ia Bacul!

Reporter din sală: Nu e un eșec? Îl considerați un eșec? Vă dați demisia?

Valentin Cuibus: La aia mă gândeam, dar nu am știut cum să-ți spun! 
[…]
Reporter din sală: Anul trecut, cât a fost promovabilitatea la Cluj?

Valentin Cuibus: 82.18. Înainte de contestații. Pe toate promoțiile. Iar promoția actuală se apropie de 90%, care e un rezultat mai mult decât bun, după părerea mea, indiferent ce părere aveți voi! Sigur, ideal ar fi… dar, sunt multe lucruri… deocamdată, după părerea mea, rezultatele pe care învățământul le obține sunt mai bune, acum discutăm concret, de Cluj, decât investiția care se face în învățământ de către societate.”

Promoția actuală se apropie de 90%, dacă privim lucrurile din perspectiva rezultatelor elevilor care s-au înscris la Bacalaureat, dintre cei care au intrat, în anul școlar 2015-2016, pe clasa a XII-a. Dacă schimbăm însă puțin perspectiva și ne gândim la toți elevii care au intrat în septembrie 2015 pe clasa a XII-a, procentul de promovați la Bac este de 72,55%, un procent care, după părerea noastră, este unul bun, dar nu unul la care să trebuiască să ne plafonăm; nu credem că, din 4 321 de elevi intrați pe clasa a XII-a, este perfect normal, „la limita la care putem să discutăm”, ca 1 186 să nu termine liceul și să nu își ia un banal examen de final de ciclu școlar, cum este Bacalaureatul în momentul de față, un examen simplu, pentru toată lumea, nu un concurs de excelență, doar pentru olimpici.

Procentele de promovabilitate la Cluj, într-adevăr, au crescut constant în ultimii ani, un alt motiv de mulțumire pentru inspectorul general Cuibus, însă noi ne-am pus întrebarea cum a fost realizată această creștere. Cadre didactice de la anumite licee de prestigiu din Cluj-Napoca, sub protecția anonimatului, ne-au explicat strategia prin care crește, an de an, procentul de promovați la Bac. E simplu: nu sunt lăsați să intre în Bac toți elevii, numai cei „care merită”. Conform surselor noastre, această directivă, de a nu îi lăsa în Bac pe elevii care, în opinia profesorilor lor, „nu merită”, a fost dată de către Inspectorat, pe filiera: ISJ – directori – profesori:

„La liceele cu ștaif, care nu merită nu e lăsat să intre în Bacalaureat, e lăsat corigent pe vară și merge în a doua sesiune. Și, de fapt, procentele cu care se laudă Inspectoratul nu sunt procente din elevii care au intrat în anul școlar 2015-2016 pe clasa a XII-a, sunt procente din elevii care au fost lăsați să intre în Bac. Inspectoratul se laudă că 19 licee din Cluj au avut promovabilitate la Bacalaureat 100%, ceea ce este corect. Dar 100% din câți copii? A existat cazul unui liceu privat unde au participat la Bac doar 3 copii, din 20. Sau clase, de la licee de prestigiu din Cluj, unde au fost chiar și 10 elevi care nu au intrat în Bac. 

A fost instruit fiecare director de către Inspectorat să facă persuasiune. Cuibus e băiat deștept, toată viața lui a fost numai inspector și numai funcții a avut! Și, ce o fi zis? Băi, directorilor! Nu îi mai lăsați pe toți în Bac! Dacă îi lăsați pe ăia care nu merită în Bac, s-ar putea ca la anul să vă retragem o clasă! Acum, nici pe cei de la seral, pe mulți nu i-au mai lăsat în Bac! Elevii pot participa în a doua tură, dar mulți, de frică, nici nu se mai prezintă!

Acum, dacă profesorul de la materia de specialitate vede că elevul nu e capabil să își ia Bacul, nu îl lasă în Bac! Nu cred că Cuibus este singurul care face strategia asta, cred că și celelalte județe fac la fel! Asta este, cine nu merită, nu intră în Bac!”

Pentru că această declarație o redăm, din motive evidente, sub protecția anonimatului (dorind să ne protejăm sursele), preferăm să o cităm doar cu titlul de zvon. Însă, dacă acest zvon este adevărat, atunci se pune problema corectitudinii unei astfel de strategii de creștere artificială a procentelor de promovați la Bac.

Este evident că o astfel de strategie este incorectă, dintr-un motiv foarte simplu: pentru ca să treci clasa la o materie, trebuie să obții media 5, iar pentru a promova Bacul trebuie să iei 6. Este corect ca, unui elev care merită și știe de 5, să nu îi dai 5, să îi dai 4 și să îl lași corigent, numai pentru că tu, ca profesor, presupui că nu va lua 6 la Bac? Elevul care merită 4 trebuie notat cu 4, cel care știe de 5 trebuie să primească nota 5, iar cel care știe de 6, e normal să fie notat cu 6. Dar, dacă informațiile noastre, că cine „nu merită”, nu intră în Bac, sunt adevărate, înseamnă că, la finalul clasei a XII-a, media 5, de trecere, nu mai este acceptată, ea fiind scoasă, în mod total neregulamentar, din uzul profesorilor, care au la dispoziție doar nota 4, nota 6, 7, 8, 9 și 10. 

Un al doilea motiv pentru care această strategie, dacă într-adevăr se practică, nu este corectă, constă în faptul că elevii de clasa a XII-a termină școala  cu 10 zile înainte de probele orale sau de evaluare a competențelor și cu o lună înainte de cele 3 probe scrise (cum a fost cazul anul acesta). Un elev se poate pregăti, în cele 10 zile pe care le are la dispoziție pentru probele orale, respectiv o lună pentru probele scrise, în așa fel încât să își crească nivelul cunoștințelor cu minimum un punct, și, dacă a terminat clasa a XII-a ca elev de 5, să ia 6 la Bac. Sau, mai mult. Este o șansă pe care, prin strategia, care se zvonește că ar fi impus-o Inspectoratul, profesorii le-o răpesc elevilor mai slabi, care nu își pot da Bacul în prima sesiune, doar pentru a fi siguri domnii profesori și inspectori că vor avea procente cât mai mari de promovabilitate, că se vor putea lăuda în conferințele de presă ulterioare cu excelența învățământului județean.

Atâta timp cât se laudă cu corectitudinea acestui examen și, cât timp cere excelență de la profesorii și elevii clujeni, poate că domnul Cuibus ar trebui să mai reflecteze asupra adevăratelor performanțe ale învățământului pe care, la nivel de județ, dânsul îl patronează, și să nu mai considere că rezultatele de anul acesta sunt un plafon, „aproape de limita la care putem discuta”.

Oamenii din sistemul de educație trebuie să privească elevii ca pe ființe umane, și nu doar ca pe niște reci cifre statistice, ar trebui să se gândească la fiecare dintre cei 1 186 de elevi care au intrat în septembrie 2015 pe clasa a XII-a și care nu au reușit să își absolve studiile, care în momentul de față nu au o diplomă de Bacalaureat. Acești foști elevi îngroașă acum rândurile șomerilor, afectează bugetul public prin ajutoarele de șomaj pe care le primesc și fiecare caz în parte reprezintă o tragedie personală sau de familie, fiindcă nu e ușor, la 18 ani, să treci neafectat peste un asemenea eșec.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *