Polițiștii Biroului Rutier Cluj-Napoca au anunțat că accident rutier de pe strada Horea a fost produs de un șofer de 26 de ani care nu a acordat prioritate unui alt autovehicul.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat faptul că un tânăr, de 26 de ani, care conducea un autoturism din direcția străzii David Prodan, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism care circula pe strada Horea, la volanul căruia se afla un bărbat, de 58 de ani, din municipiul Cluj-Napoca.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unei minore de 16 ani și a altor doi pasageri din autovehicule, care au fost transportați la spital pentru îngrijiri suplimentare.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
