
Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit la un accident rutier petrecut pe strada Eroilor din comuna Florești.
În accident au fost implicate trei autoturisme, dintre care unul este răsturnat. Din fericire, nu au existat victime încarcerate. Doi tineri de 18, respectiv 17 ani, au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare. Ambii prezintă afecțiuni ușoare.
La misiune au luat parte pompierii de la Punctul de Lucru Florești, iar partea medicală a fost asigurată de către două echipaje SMURD, dintre care unul de terapie intensivă mobilă.