UPDATE
În urma acestui eveniment rutier, o femeie a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare.
ȘTIRE INIȚIALĂ
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut în Piața Cipariu din municipiul Cluj-Napoca.
Din primele date, în accident au fost implicate două autoturisme și un autobuz. Echipajele operative au găsit în interiorul unuia dintre autoturisme o femeie, pe care au extras-o în siguranță, pentru a nu agrava leziunile posibile. Aceasta nu era încarcerată sau blocată.
De asemenea, alături de femeie, mai primește îngrijiri un bărbat. Persoanele aflate inițial în autobuz nu necesită îngrijiri medicale.
