Eveniment

Accident grav pe Traian Vuia. O persoană a rămas încarcerată

Un accident grav în care au fost implicate două autoturisme, a fost înregistrat joi dimineaţa, pe strada Traian Vuia din Cluj-Napoca. O persoană a rămas încarcerată, iar traficul a fost blocat zeci de minute. 

La fața locului au intervenit două autospeciale pentru descarcerare și două echipaje SMURD, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță al Județului Cluj.

Conform primelor informații, un bărbat de aproximativ 50 de ani a fost descarcerat dintr-un taxi, iar echipajele au acționat pentru deblocarea ușii și extragerea acestuia, pentru a nu agrava posibilele leziuni din zona coloanei vertebrale. Acesta a fost consultat de asistenții medicali în ambulanța de terapie intensivă SMURD, iar ulterior a fost transportat la spital. De asemenea, alte trei persoane au fost consultate medical, acestea refuzând însă transportul la unitatea sanitară.

În urma accidentului, traficul a fost blocat minute în șir pe două benzi ale unui sens de mers, fiind deviat pe câte o bandă în ambele direcții. Potrivit reprezentanților IPJ Cluj, traficul a fost reluat în jurul orei 07:00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *